Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, împreună cu actorul Marius Manole au oferit publicului, în această dimineață, un răsărit sonor și emoționant pe malul mării, la Constanța.
La ora 06:07 AM, publicul a întâmpinat răsăritul pe acordurile muzicii interpretate de Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu. Recitalul Corului Madrigal a inclus un moment recitativ al actorului Marius Manole, iar la orgă a interpretat Abel-Edison Corban.
Pe parcursul întregului eveniment, Garda de Coastă a salutat Corul Madrigal și publicul.
Concertele și spectacolele Madrigal continuă astăzi pe Faleza Cazinoului constănțean cu o seară de folk, în cadrul Cantus Mundi Fest, unde copiii din corurile Cantus Mundi vor cânta împreună cu Ducu Bertzi, Mircea Baniciu și Emeric Imre, precum și pe 15 și 16 august, cu Spectacolul Extraordinar „Ave Maria”, realizat în co-producție cu Primăria Constanța.
Foto: Teo Ungureanu
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.