Național Social Ultima oră
Veteranul de război Ion Banu a împlinit venerabila vârstă de 105 ani
Veteranul de război Ion Banu a împlinit venerabila vârstă de 105 ani
03/08/2023 ⋅ 1 comentarii

Veteranul de război locotenent-colonel (rtr.) Ion Banu a împlinit venerabila vârstă de 105 ani, iar cu acest prilej reprezentanți ai Bazei 1 Logistică Teritorială "Carpatica” l-au vizitat, sărbătorindu-l cum se cuvine. 

Născut în 1918 în comuna Glodeni, județul Dâmbovița, Ion Banu păstrează la venerabila vârstă de 105 ani aceeași atitudine respectabilă, spun oaspeții veteranului, și îmbracă haina militară cu mândrie, fiind parcă desprins din poveștile bunicilor despre eroi. 

„Doamne, Dumnezeule, ajută-mă să mă întorc aici neatins de schije, de bombe sau călcat de șenilele vreunui tanc! Și m-am întors fără o zgârietură”. A reușit să se întoarcă întreg din război deși a participat activ din 1941 până în 1945 când a fost lăsat la vatră. 

La finalul studiilor, s-a angajat, așa cum era obiceiul vremurilor, dar gândul îi era la carte și armată, după cum chiar el spune.

În contextul declanșării celui de-al Doilea Război Mondial, dâmbovițeanul este încorporat în armată, la Regimentul 89 Infanterie Brașov, compania cercetare, la vârsta de 21 de ani.

Ulterior, acesta a participat în anul 1941, în cadrul Diviziei 13 Infanterie, la luptele pentru eliberarea Basarabiei și a zonei Odessa.

În toamna anului 1942, Regimentul din care făcea parte a fost dislocat și dispus în dispozitiv de luptă la Cotul Donului.

În primăvara lui '44, eroul din Glodeni a fost mutat pe frontul din Moldova, participând la bătăliile de apărare din zona Văii Tazlăului și Colindelor Racovei.

A fost lăsat la vatră în luna mai a anului 1945 cu gradul de locotenent major și decorat cu Medalia "Crucea Comemorativă a celui de-al II-lea Razboi Mondial". 

Cu ocazia Centenarului Marii Uniri, la 1 decembrie 2018, primarul localității Glodeni, Gigi Chiran i-a conferit titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE al Comunei Glodeni.

La împlinirea venerabilei vârste de 105 ani, prin Ordinul Ministrului Apararii Nationale nr. M.P. 698, maiorul Banu V. Ion a fost înaintat la gradul de locotenent-colonel (rtr) și sărbătorit în "ograda copilariei" (așa cum îi place să spună) de către Garnizoana Târgoviște, în colaborare cu Asociația Veteranilor de Război Dâmbovița și Asociația Cultul Eroilor - Filiala "Mihai Viteazul" Dâmbovița, cu sprijinul Primărie Glodeni și al Instituției Prefectului Județul Dâmbovița. 

Foto: Maior Aura Cojocaru


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

03.08.2023 16:46
Mihai
Multumim pt serviciul dvs d-le Lt Colonel.
La Multi Ani si multa sanatate
Doamne ajuta!