Regizor, actor și poet, Toma Enache vine la Cinema Arta din Arad cu filmul „Nu sunt faimos dar sunt aromân”.
Proiecția și întâlnirea cu regizorul vor avea loc miercuri, 2 august, începând cu ora 17:00.
„Nu sunt faimos dar sunt aromân” („Nu hiu faimos ama hiu arman”) este un film de lungmetraj cu dialoguri în exclusivitate în limba aromână, cu o echipă de actori și realizatori formată aproape integral din aromâni și cu o poveste romanțată, centrată pe originile poporului aromân.
„Nu sunt faimos, dar sunt aromân” este o dramă romantică ce descrie călătoria lui Toni Caramușat, un regizor faimos, pornit în căutarea adevărului absolut despre originea neamului său. Mitul spune că acest adevăr este purtat de Armânamea, ultima descendentă din neamul sau. Toni se întâlneşte cu fete din întreaga lume, cu speranţa că soarta îi va scoate în cale şi adevărul, şi femeia la care visează. Le va găsi? Şi, dacă da, cu ce preţ? Mesajul filmului: Adevărul uneşte oameni şi destine, indiferent de împrejurări şi timp.
Distribuţia lungmetrajului îi aduce pe marile ecrane, alături de Toma Enache şi Linda Croitoru, pe actorii Lică Gherghilescu Tanasoca, Teodora Calagiu Garofil, Rudy Rosenfeld, Camelia Şapera, Mara Panaitescu, Alina Mantu, Ana Donosa, Anca Manolescu, Take Florescu, Cristina Cabel, Sorin Saguna şi Geo Dinescu. De coloana sonoră a filmului s-au ocupat Ovidiu Lipan Ţăndărică, Stelu Enache şi Sirma Guci. Filmul este o producţie cinematografică independentă, cu un buget de 360.000 de euro, finanţarea provenind în totalitate din surse private.
„Nu sunt faimos, dar sunt aromân” a câștigat premiul „Maestrale Unica“, acordat de Parlamentul italian, și distincția Parlamentului European pentru cea mai bună reprezentare a unei minorități lingvistice din Europa, în cadrul Festivalului de Film „Babel”.
,,Este un film făcut cu multă sudoare şi multă muncă”, afirmă regizorul și scenaristul Toma Enache, care va fi prezent la Cinema Arta, miercuri, 02 august 2023, și va participa la o sesiune de întrebări și răspunsuri.
Intrarea va fi liberă.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.