Național Life Ultima oră
Prima barză sosită la cuib în 2020 va putea fi semnalată de utilizatorii de smartphone cu ajutorul aplicației ”Uite, barza!”
Prima barză sosită la cuib în 2020 va putea fi semnalată de utilizatorii de smartphone cu ajutorul aplicației ”Uite, barza!”
06/03/2020 ⋅ 0 comentarii

Începând cu 2020, aplicația „Uite, barza!” vine cu un nou update pentru utilizatorii de smartphone-uri care au contribuit voluntar în ultimii trei ani la numărarea berzelor albe din România. Astfel, din acest an, cu ajutorul aplicației va putea fi înregistrată prima barză albă sosită la cuib, informează Societatea Ornitologică Română

„Anul acesta începem un proiect de colectare a informațiilor legate de momentul sosirii la cuib a berzelor albe, pe care le vom corela cu informații legate de temperatură, precipitații și numărul de pui din fiecare cuib. Analiza legăturii dintre data ocupării cuibului și succesul reproductiv ne va ajuta să înțelegem dacă sau cum pot modificările climatice să afecteze populația de berze albe”, a declarat Valentin Marin, coordonatorul proiectului.

Societatea Ornitologică Română (SOR) a început proiectul de numărare a berzelor albe în 2017, cu sprijinul companiilor Enel din România și s-a concentrat pe numărarea berzelor cuibăritoare, în luna iulie a fiecărui an.

De când SOR a lansat „Uite, barza!”, aplicația a avut peste 9.000 de utilizatori, iar în iulie 2019 a fost pe primul loc în categoria Călătorii și aplicații locale din Google play.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.