Național Din Arad Ultima oră Externe
Dansatorii arădeni Andreea și Patrik Haizăr au câștigat două medalii la una dintre cele mai prestigioase competiții de Seniori din lume
Dansatorii arădeni Andreea și Patrik Haizăr au câștigat două medalii la una dintre cele mai prestigioase competiții de Seniori din lume
26/07/2023 ⋅ 0 comentarii

Dansatorii arădeni Andreea și Patrik Haizăr au reprezentat din nou cu succes România și Aradul la una dintre cele mai prestigioase competiții de Seniori din lume, unde au câștigat două medalii. 

Astfel, imediat după pregătirea de la Lotul Național al României, Andreea și Patrik Haizăr au reprezentat România și Aradul în Viena la una dintre cele mai prestigioase competiții de Seniori din lume cu o tradiție de aproape 30 de ani.

Competiția s-a desfășurat pe parcursul a patru zile în prestigioasa clădire istorică a primăriei din Viena.

În acest timp, arădenii au participat la două competiții, la care s-au aliniat 30 de perechi în prima zi și respectiv 22 de perechi a doua zi, din peste 10 țări.

Pentru al doilea an consecutiv, Andreea și Patrik Haizăr au reușit să se califice în finală la ambele competiții, iar de data aceasta au cucerit o medalie de Argint și una de Bronz.

 „Atmosferă perfectă de fiecare dată, public grozav și susținător, loc uimitor în care să dansezi, vibrații grozave, dansatori grozavi pe podea, expresii și spectacole uimitoare. Mulțumim antrenorilor noștri Sargu Brigitte Tóth Noémi István Tóth Rosut Bogdan că sunteți alături de noi pe acest drum, atât la bine cât și la greu. Împreună drumul e mai ușor. Mulțumim sponsorilor noștri de drum lung, Mulțumim susținătorilor de acasă, tuturor royalilor, arădenilor pentru mesajele voastre de susținere. Ne dați forță și putere să mergem mai departe.”, au transmis dansatorii arădeni. 


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.