David Popovici s-a calificat luni în finala probei de 200 metri liber din cadrul Campionatului Mondial de Natație de la Fukuoka (Japonia), sportivul nostru reușind cel mai bun timp din semifinale.
Campion mondial și european en-titre, David a înotat pe culoarul cinci în a doua semifinală și a oprit cronometrul la 1:44:70.
Elevul lui Adrian Rădulescu s-a aflat în frunte încă din startul cursei, a rezistat în fața unui atac al americanului Luke Hosbon și a demonstrat că este favorit la câștigarea unei noi medalii de aur.
Marea finală este programată marți, de la ora 14:02 (ora României).
Finaliștii probei de 200 m liber de la CM de Înot
1. David Popovici (România) 1:44.70
2. Luke Hobson (SUA) 1:44.87
3. Sunwoo Hwang (Coreea de Sud) 1:45.07
4. Tom Dean (Marea Britanie) 1:45.29
5. Matthew Richards (Marea Britanie) 1:45.40
6. Hojoon Lee (Coreea de Sud) 1:45.93
7. Kieran Smith (SUA) 1:45.96
8. Felix Auboeck (Austria) / Katsuhiro Matsumoto (Japonia) 1:45.97.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.