Național Din Arad Social Ultima oră
O veste bună! Se deschide prima locuință protejată pentru victimele violenței domestice, în Arad
O veste bună! Se deschide prima locuință protejată pentru victimele violenței domestice, în Arad
06/03/2020 ⋅ 0 comentarii

DGASPC Arad deschide  prima locuință protejată pentru victimele violenței domestice, începând cu această lună. 

Astfel, femeile care sunt victimele abuzurilor în familie vor putea fi cazate pentru o perioadă de un an în acest adăpost, unde vor primi sprijin moral și material, dar vor avea și garanția că sunt în siguranță, ferite de interacțiunea cu cei care le-au agresat. 

DGASPC Arad pune la dispoziția victimelor locuința protejată Mara, adăpost în care acestea pot primi cazare, masă, consiliere psihologică și alte servicii care să le ajute să treacă peste traumă. 

Locuința protejată este realizată în cadrul proiectului ”Venus – Împreună pentru o viaţă în siguranţă!”, derulat la nivel național și prin intermediul căruia s-au realizat 42 de astfel de locuințe, în fiecare județ. Acesta este finanțat prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020, Axa Prioritară 4: Incluziunea socială și combaterea sărăciei, Obiectiv Specific 4.4: Reducerea numărului de persoane aparținând grupurilor vulnerabile prin furnizarea unor servicii sociale/medicale/socio-profesionale/de formare profesională adecvate nevoilor specifice prin Contract POCU: 465/4/4/128038 din data de 04.03.2019. 

Telefon gratuit pentru victimele violenței domestice

Pentru femeile aflate în situație de risc există și un număr de telefon gratuit, disponibil non - stop. Orice femeie care se află într-o asemenea situație  poate să sune la numărul de telefon 0-800- 500- 333 (linie gratuită de urgență, disponibilă 24h/24h) și va primi toate informaţiile cu privire la modul în care poate accesa aceste servicii, atât cele de consiliere cât şi cele de găzduire. 

Deschiderea acestor locuințe în luna martie nu este deloc întâmplătoare, știm cu toții că martie este o lună specială,  dedicată femeilor.  Acum, mai mult ca oricând, mesajul nostru este că încurajăm femeile să ia atitudine, să se opună oricăror violențe asupra lor sau a copiilor și să ceară ajutor.   Noi suntem aici pentru a le oferi sprijinul și consilierea de care au nevoie în astfel de situații. Femeile, victime ale violenței domestice trebuie să știe că, de acum, nu sunt singure!”, declară Erika Stark, director general DGASPC Arad.

Beneficiile proiectului

Locuința protejată înființată în cadrul proiectului Venus oferă posibilitatea de a caza simultan cel puțin 6 femei, victime ale violenței. Acestea pot rămâne maximum 1 an în această locuință cu posibilitatea prelungirii, în cazuri excepționale. Victimele vor beneficia de masă și obiecte de igienă personală pe toată durata șederii dar și de asistenţă psihologică şi dezvoltare personală pentru a depăşi situaţiile de criză, precum și de consiliere vocaţională, formare profesională şi inserţie socială.

Tot pentru a veni în sprijinul femeilor abuzate, DGASPC Arad a încheiat parteneriate cu Poliția și primăriile din județ astfel încât aceste instituții să poată îndruma victimele violenței domestice către locuința protejată Mara. Aceasta are o capacitate de 6 victime/an, în prezent fiind înregistrate 4 victime.

DGASPC Arad a demarat la nivel local implementarea în vederea asigurării funcționării serviciilor sociale destinate victimelor violenței domestice care necesită separarea de agresor și sprijin pentru tranziția la o viață independentă. 

Activități complementare prevăzute în cadrul proiectului: 

       crearea și dezvoltarea unui grup de suport pentru victimele violenței domestice cu o capacitate de 14 victime/an;

       furnizarea de servicii de consiliere vocațională pentru 34 de victime/an;

Valoarea proiectului la nivelul județului Arad este de 1,137,174,76 lei , din care contribuţia proprie a DGASPC Arad cu sprijinul Consiliului Județean Arad, de minimum 2%, este în  sumă de 22.743,50 lei. Durata proiectului este de 48 de luni, în perioada 04.03.2019 – 04.04.2023.

 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.