Câștigătorii ediției a XVIII-a a Concursului Internațional ”Basmele Reginei Maria” au fost premiați miercuri, 28 iunie, la Palatul Elisabeta.
Ceremonia de încheiere a concursului internațional de creație originală ”Basmele Reginei Maria” a avut loc în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu, concursul aflându-se sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta și al ASR Principelui Radu.
Potrivit Familiei Regale, competiţia a adus împreună anul acesta peste 5.000 de concurenţi la secțiunile: creație literară originală, artă plastică și artă digitală. Concursul are un caracter internațional, alăturând elevilor români colegi ai lor din Republica Moldova, Franţa, Letonia, Bulgaria, Suedia şi Ucraina.
La ceremonia de la Palatul Elisabeta au luat parte 134 concurenţi şi 60 de profesori din Suceava, Iaşi, Constanţa, Tulcea, Giurgiu, Craiova, Corabia, Piteşti, Drobeta-Turnu Severin, Timişoara, Oradea, Cluj Napoca, Ploieşti.
După optsprezece ani, concursul se bucură de mult interes din partea elevilor de toate vârstele din liceele țării și de admirație din partea celor care îl cunosc. Profesoara Daniela Calafeteanu, inițiatoarea acestui valoros eveniment anual, a fost distinsă cu Medalia Regală de Loialitate în 2018.
Foto: Facebook / Familia Regală a României
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.