Astăzi, 4 martie 2020, Școala Gimnazială Olari și-a deschis porțile în cadrul programului național ”Școala Altfel” reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului de Jandarmi Județean și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, devenind gazda unei binevenite activități de informare, cunoaștere, educație și prevenție a delicvenței juvenile și prevenirea victimizării elevilor în mediul școlar.
Oameni calzi și primitori. Iar atunci când într-o sală de clasă în care te întâmpină 45 de elevi (clasele V-VIII) deschiși, zâmbăreți și deloc intimidați de musafiri, deasupra tablei vezi scris ”Doamne, ocrotește România!”, conștientizezi înaintea oricărei interacțiuni cu ei că de fapt informând, educând, prevenind, ocrotești, la rândul tău, o parte de Românie. Parte a unui întreg.

Noi, doar martori. Martori ai unei frumoase munci în echipă a Agentului șef Ciprian Tocan (IPJ Arad- Compartimentul de Analiză și Prevenirea Criminalității), Locotenentului Valentin Bosoncea (IJJ Arad) și a Inspectorului Cătălin Tiriteu (DGASPC Arad- Centrul multifuncțional de consiliere și educație).
Într-o atmosferă prietenoasă, cei trei invitați, în fața elevilor și a profesorilor, au vorbit pentru început despre parcursul lor profesional, cum au ales să lucreze în Poliție, Jandarmerie și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, captând interesul elevilor prin sinceritatea expunerii, smulgând zâmbete, dar făcându-i totodată să conștientizeze cât de importanți sunt primii ani de școală, cei pe care ei îi trăiesc acum, în formarea, descoperirea și cunoașterea propriei persoane pentru alegerea drumului potrivit în viață.
Într-o firească și abia sesizabilă trecere de la prima parte a activității la cea de informare, elevii aveau să conștientizeze, citind chiar ei articolele din Codul Penal proiectate pe tablă, tipurile de infracțiuni pe care le pot comite fără a ști că de fapt pot atrage consecințe juridice.
Concret: poate că știau că furtul nu este tocmai o faptă bună, însă astăzi au aflat că este și pedepsit cu amendă sau închisoare de la 6 luni la 3 ani; poate că știau că nu este bine să lovești pe cineva, însă astăzi au aflat că lovirea îți poate aduce ca ”premiu” închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă… și s-a vorbit despre tâlhărie și consecințele ei, încăierarea și consecințele ei, despre distrugere și consecințele ei, și, ce este cel mai important, cum pot fi toate acestea prevenite.
Că ei erau atenți și că și conștientizau gravitatea unor fapte doar aparent banale pentru care pot răspunde penal de la vârsta de 14 ani, avea să ne demonstreze exact momentul când li se vorbea despre distrugere, iar unul dintre elevii care își scrisese numele pe un scaun a început să îl șteargă.
Pentru al treilea an consecutiv desfășurată activitatea de prevenție la Școala din Olari, pe lângă prezentarea tipurilor de infracțiuni li s-au reamintit consecințele fenomenului de bullying și ale discriminării.
Munca de prevenție nu se termină niciodată și este îmbucurător când ea dă roade
Că dă roade, unele chiar neașteptat de repede (ca în cazul elevului care și-a șters numele de pe scaun, înțelegând că distrusese un bun al școlii), stau ca dovadă statisticile la nivelul județului Arad:
Dacă în 2017 ele arătau un număr de 128 de fapte penale comise de minori, în 2018- 90 , în 2019 s-a constatat o scădere considerabilă a acestora (-38%), ajungându-se la 55 de fapte penale comise de minori.
Concluzia zilei, pentru elevii din Olari: chiar dacă ajung să aibă probleme, nu trebuie să le rezolve singuri și mai ales să nu le fie rușine să ceară ajutor de la cei care îi pot ajuta: părinți, profesori, polițiști, jandarmi, inspectori DGASPC…
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.