Național Din Arad Ultima oră
Alesia Albulescu, dublu medaliată la Campionatul Național de Gimnastică Artistică
Alesia Albulescu, dublu medaliată la  Campionatul Național de Gimnastică Artistică
23/06/2023 ⋅ 0 comentarii

Alesia Albulescu, elevă în clasa a III-a B la Colegiul Național "Preparandia Dimitrie Țichindeal" Arad și legitimată la clubul CSM Arad, a participat recent la a doua etapă a Campionatului Național de Gimnastică Artistică rezervat junioarelor.

La competiția desfășurată la Ploiești, în perioada 14-15 iunie 2023, Alesia a obținut rezultate remarcabile, clasându-se pe locul I cu echipa și totodată obținând și medalia de bronz la individual compus.

„Clubul CSM Arad și antrenorii mulțumesc părinților, conducerii școlii și învățătoarei pentru sprijin. Felicitări, Alesia! Suntem mândri de tine și îți dorim mult succes în continuare!”, au transmis reprezentanții Colegiului.


Foto: Colegiul Național "Preparandia Dimitrie Țichindeal" Arad 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.