Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM, ediția 2023, a fost acordat, în baza deciziei juriului format din Adriana Stan (președintă), Andreea Fișcă-Pop, Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Alex Goldiș, Mihai Iovănel, Andrei Terian, lui MIHNEA BÂLICI pentru volumul de poezie Cazzo, Alba Iulia, OMG Publishing House, 2022.
Inițiat la propunerea poetei Ileana Mălăncioiu în anul 1998, Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM a fost susținut – cu excepția anilor 2007, 2008, 2009, când a fost acordat de Ministerul Culturii – de Memorialul Ipoteşti.
În baza propunerilor făcute de un juriu național – din care au făcut parte, consecutiv, Laurenţiu Ulici, Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Dan Cristea, Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Vasile Spiridon, Ioan Holban, Daniel Cristea-Enache, Andrei Terian −, au fost premiați pentru debut, de-a lungul anilor, treizeci și cinci de poeți: Doru Mareș, Dan-Bogdan Hanu, T.O. Bobe, Liviu Georgescu, Răzvan Țupa, Cristian Pohrib, Dan Sociu, Teodor Dună, Dan Coman, Claudiu Komartin, Bogdan Perdivară, Sebastian Sifft, Oana Cătălina Ninu, Diana Geacăr, Andra Rotaru, Rita Chirian, Livia Roşca, Florin Partene, Svetlana Cârstean, Stoian G. Bogdan, Mihai Duțescu, Crista Bilciu, Andrei Dósa, Anatol Grosu, Ştefan Baghiu, Ștefan Ivas, Merlich Saia, Ionelia Cristea, Robert G. Elekes, Ciprian Popescu, Cristina Stancu, Mina Decu, Anastasia Gavrilovici, Deniz Otay, Ileana Negrea.
La ediția din anul 2023 au intrat în concurs 33 de volume, trimise pe adresa Memorialului de autori sau edituri, ori propuse de membrii juriului.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.