Simplitatea, bunătatea, dragostea neumbrită de interes, blândețea și demnitatea cu care un om înțelege să poarte haina timpului vieții pământești adună oamenii în împreună-rugăciune în ziua petrecerii spre veșnicie. 

Am văzut și simțit asta ieri, la slujba Privegherii, și am văzut-o astăzi, la slujba Înmormântării Părintelui profesor NICANDRU CUȚARU, când mii de suflete s-au adunat în jurul catafalcului pentru a fi părtașe ultimei Liturghii pământești și petrecerii unui om bun spre veșnica Liturghie Cerească. 

Am scris mii de suflete. Nu n-am numărat, însă știm că numărul celor care au fost prezenți trupește în zilele de prohodire a fost cu mult, mult înmulțit de numărul celor care au fost prezenți, în rugăciune, doliu și lacrimi,  din depărtările țării și ale lumii. 

Acolo, în fața Altarului din cartierul arădean Gai, căruia i-a fost rânduit să slujească, după numărul anilor Mântuitorului, 33 de ani, îmbrăcat în haine preoțești, cu Evanghelia și Crucea în brațe, a făcut astăzi, tuturor celor care au trecut să îi dea „sărutarea cea mai de pe urmă”, ultima mărturie a unei vieți așezate cu smerenie și determinare în slujba lui Dumnezeu, a Bisericii și a oamenilor. Privindu-l acum, am înțeles încă o dată că deloc întâmplător Dumnezeu l-a luat la El în zorii dimineții de Rusalii, chiar în ziua Întemeierii Bisericii creștine, undeva în jurul orei 5... după numărul celor 5 Sfinte Evanghelii care aveau să se audă astăzi, la Slujba Înmormântării. 

O Slujbă a Înmormântării apăsătoare și totodată cât o sărbătoare. O sărbătoare a Învierii, pentru că oricât de mult ar fi plâns cerul cu picături de ploaie, oricât de multe și firești lacrimi i-au așternut spre veșnicie toți cei care l-au cunoscut, Părintele Nicandru s-a născut din dimineața Rusaliilor de an 2023 în Împărăția Cerului. 

Martori ai acestei nașteri în Cer a unui vrednic Părinte și Profesor s-au făcut astăzi Ierarhii arădeni, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, și Preasfințitul Părinte Episcop Vicar Emilian Crișanul, care, împreună cu un impresionant sobor de preoți și diaconi, au săvârșit Slujba Înmormântării. 

„Părintele Nicandru, unul dintre fruntașii preoțimii noastre, a biruit întru toate: prin munca sa, prin osteneala, prin jertfelnicia și prin toată lucrarea preoțească pe care a făcut-o. Și spun asta pentru că era numele său însuși. Știm cu toții că Nicandru înseamnă curaj și biruință. Biruința curajului pe care l-a avut în toată misiunea sa preoțească. Prezența noastră însăși mărturisește recunoașterea activității sale, împlinită în această parohie și Eparhie. Părintele Nicandru a fost un om și un preot vrednic care a cultivat cu atenție credința cea adevărată și trăirea în Hristos și care a crescut la Facultatea de Teologie viitori preoți și profesori de Teologie, călugări și călugărițe. N-aș putea cuprinde acum toate realizările sale și înzestrările pe care Părintele Nicandru, fratele nostru, le-a avut de la Dumnezeu. Sfătuior al tinerilor și mângâietor al vârstnicilor, Părintele ne-a lăsat astăzi tuturor pilda vieții sale pe care ar trebui să o urmăm cu toții.”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Timotei. 

Lumânările, tămâia, florile, icoanele brodate pe feloanele preoților (unele chiar inspirat alese cu Blândul Păstor sau Învierea), rugăciunile, chipurile care îmbrățișau vremelnicul catafalc, cuvintele atât de frumoase adăugate celui al Chiriarhului locului au povestit despre dragoste. Dragostea întoarsă spre un om care în timpul vieții a revărsat-o cu asupra de măsură spre toți. 

De acolo, dintr-o fotografie cât o icoană, Părintele Nicandru zâmbea tuturor, vestindu-ne parcă Învierea. Dincolo de ea, de fotografia-icoană, mâna Fiicei odihnea pe cea a Tatălui, cea a Soției pe fruntea Soțului cu care a împărțit 50 de ani de viață, iar privirea Fiului mângâia pe cel care i-a fost model, sprijin și Tată. În spatele lor, cei cinci nepoți cărora Părintele Protopop Flavius Petcuț, într-un cuvânt plin de suflet, le-a așezat în inimi cel mai frumos gând: „Voi sunteți nepoții lui Nicandru Cuțaru. Iar aceasta o să vă fie cea mai bună carte de vizită în lume și înaintea lui Dumnezeu”.

Noi, încredințați că astăzi, Părintelui Nicandru, undeva în surdină, Balada lui Porumbescu i-a deschis calea veșniciei. Și n-o spunem întâmplător. Pentru că dacă la mormântul marelui nostru compozitor au cântat în acest 6 iunie, la plinirea celor 140 de ani de la trecerea la cele veșnice, 140 de viori, una cu siguranță a cântat la Arad prin prezența atât de emoționantă a unui grup de zece preoți basarabeni. Au venit cale de aproape 900 de kilometri, pentru a-și lua rămas-bun de la cel care le-a fost dascăl, duhovnic și reper. Și n-au venit de oriunde ci dintr-un alt acasă al Părintelui Cuțaru. Acel acasă, Basarabia, de unde părinții săi se refugiau cu mulți ani în urmă pentru a se stabili într-un alt acasă, de cealaltă parte a Prutului.

„Am lăsat toate cele pe care le aveam de plinit și am venit să ne luăm rămas-bun de la Părintele nostru, cel care ne-a purtat de grijă cu atât de multă dragoste în anii de facultate și care a sădit atât de mult în sufletele noastre încât eu pot spune acum că Aradul este Ierusalimul meu...”, ne-a spus, cu ceva împrumutat din ținuta, smerenia și bucuria duhovnicului, Părintele Vadim Bereșteanu.

6 iunie 2023, zi de Rămas-bun. Zi în care Familia, Ierarhii arădeni, preoții, foștii studenți și credincioșii păstoriți de Părintele Nicandru au dat mărturie înaintea lui Dumnezeu că cel care astăzi a ieșit pentru ultima dată pe ușile bisericii din Gai a fost cu adevărat bunul Său slujitor. 

O zi în care, nu putem decât să nădăjduim că de undeva de acolo, din Raiul Taților, privind spre aceste zile de prohodire, Părintele Nicandru, cu zâmbetul său bucuros să-I fi spus: „Doamne, ei sunt cei pe care Tu mi i-ai dat mie”.

Rămas-bun, Părinte profesor Nicandru Cuțaru! 

Hristos a Înviat!