Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, în ziua de 2 iunie 2023, la Palatul Cotroceni, pe regele Charles al III-lea.
După ceremonia primirii oficiale, preşedintele României şi monarhul britanic vor avea convorbiri tete-a-tete, apoi o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţi ai societăţii civile şi Corpul Diplomatic, conform site-ului Administraţiei Prezidenţiale (https://www.presidency.ro/).
Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble, a declarat pentru Agerpres că vizita pe care regele Charles al III-lea o va face în România are caracter privat, adăugând că monarhul se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis, ca gest de curtoazie.
Diplomatul a arătat că este prima dată când un monarh al Regatului Unit vizitează ţara noastră, dar de această dată va fi o vizită privată, subliniind că acest caracter privat va fi respectat.
***
Regele Charles al III-lea a manifestat un deosebit interes pentru România. Majestatea Sa, un admirator al României şi în special al Transilvaniei, ne-a vizitat frecvent ţara, implicându-se în păstrarea patrimoniului cultural românesc, achiziţionând şi restaurând mai multe case vechi din mediul rural, salvându-le, astfel, de la distrugere. În prezent, deţine mai multe proprietăţi în ţara noastră. La 2 iunie 2015, a fost lansată Fundaţia Prinţul de Wales România, o organizaţie caritabilă ce sprijină conservarea patrimoniului arhitectural, agricultura şi dezvoltarea durabilă în România. Fundaţia face parte din The Prince's Charities Group şi are sediul în satul Viscri, din judeţul Braşov, localitate aflată în patrimoniul UNESCO. Preşedinţia României i-a conferit, la 29 martie 2017, Ordinul Naţional "Steaua României" în Grad de Mare Cruce, în semn de "preţuire pentru activitatea în România şi pentru promovarea imaginii acesteia în lume".
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.