Național Ultima oră Externe
Narcis Mihăilă este noul recordman naţional la marş pe 35 km
Narcis Mihăilă este noul recordman naţional la marş pe 35 km
26/05/2023 ⋅ 0 comentarii

Narcis Mihăilă a doborât recordul național la 35 de kilometri cu finish în două ore 37 de minute și 23 de secunde la marș, la Campionatul European din Cehia, de la Podebrady.

Recordul național la 35 de kilometri era deținut de Marius Cocioran (două ore și 38 de minute), Narcis Mihăilă încheind în 2 ore, 37 de minute și 23 de secunde.

“O cursă pot spune reușită pentru mine, având în vedere că acum două luni de zile la Dudince n-am reușit să termin proba din cauza unor probleme de sănătate Dar mulțumesc lui Dumnezeu că astăzi totul a fost în favoarea mea și am reușit să fac un timp bun. Traseul, ca de obicei, super frumos, super fain, cu multă atmosferă; tot timpul când am venit aici am avut parte de zile frumoase, chit că eu în anii trecuți n-am prea avut noroc să fac timpi buni sau să mă clasez mai în față. Acest rezultat, cu record naţional, şterge cumva nereuşitele anterioare de aici. Îmi doream să fac record, m-am pregătit binepregătirea în Portugalia și în continuare la Buziaș și cumva speram la un timp de 2 ore 37 min, numai bine, cu ocazia asta am făcut și un record al României. L-am depășit pe colegul și prietenul Marius Cocioran, de data asta am fost eu mai bun, dar sper să revină și să ne luptăm în continuare: să facem schimb dacă se poate, el să bată din nou recordul, și tot așa, să alternăm aceste performanţe. Acum să vedem ce se întâmplă în continuare cu probele de marş, pentru că au introdus și probele mixte pentru Jocurile Olimpice. Nu știm exact dacă rămâne cea de35 km sau ce va fi. Nu intrăm în vacanţă, pentru urmează ale competiţii. Mai avem Campionatele Naționale pe 18 iunie – și sper din tot sufletul şi la o calificare pentru Campionatul Mondial din Budapesta, ce va avea loc în luna august.”, a declarat Narcis Mihăilă, potrivit radioresita.


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.