Național Ultima oră
Forțele Navale Române au celebrat 146 de ani de Independență de Stat a României
Forțele Navale Române au celebrat 146 de ani de Independență de Stat a României
11/05/2023 ⋅ 0 comentarii

Marinarii militari au participat mkiercuri, 10 mai, la ceremonia militară și religioasă desfășurată la Monumentul Victoriei, din Parcul Arheologic din Constanța, cu prilejul împlinirii a 146 de ani de la proclamarea Independenței de Stat a României, la 10 mai 1877. 

Potrivit reprezentanților Forțelor Navale Române, la depunerea de coroane a luat parte locțiitorul comandantului garnizoanei Constanța, comandorul Nicu Chirea, alături de reprezentanți ai autorităților publice locale, comandanți de mari unități și unități din garnizoana Constanța, cadre militare, veterani de război, reprezentanți ai asociațiilor de militari din Armata României, precum și cercetașii României. 

În cadrul evenimentului s-a intonat imnul de stat al României, s-a oficiat o slujbă religioasă și s-au rostit alocuțiuni din partea reprezentanților autorităților publice. 

Sărbătoarea s-a încheiat cu defilarea plutoanelor de militari aparținând tuturor categoriilor de forțe.


Foto: Ionuț Felea 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.