Ioan Longhin, cel mai vârstnic veteran de război din Alba, a împlinit venerabila vârstă de 102 ani. Cu acest prilej, reprezentanți ai AMVVD, ANCMRR Alba și și ai autorităților locale l-au vizitat pentru a-l sărbători împreună cu numeroasa și frumoasa familie.

„Onoare și respect, domnule Ioan LOGHIN, pentru tot ceea ce ați făcut, pentru lecția de viață pe care ne-o oferiți si vă asigurăm de profunda noastră recunoștință!”, au scris pe pagina de socializare reprezentanții AMVVD Alba.

Veteranul sărbătorit la 102 ani a fost rănit grav la ambele picioare de explozia unui obuz care a curmat viața multor camarazi aflați alături de el în tranșee.

Din povestea sa, oaspeții au aflat că „doar Dumnezeu a făcut să fiu salvat. Am rămas mult timp fără cunoștință printre cei morți. Când au început să-i evacueze pe aceștia, un camarad a observat că eram încă în viață. Am fost dus la infirmerie și uite că astăzi sunt alături de dumneavoastră”. 

La venerabila sa vârstă, veteranul de război Ioan Longhin, care locuiește „undeva pe deal, la marginea satului Fărău”, după cum menționează directorul Cercului Militar, Petruţa Pop, are grijă de soția sa de 95 ani, paralizată de 13 ani. „Femeia are Alzheimer, nu îl recunoaște și îi sărută mâna de fiecare dată când e lângă ea, mulțumindu-i, ca unui străin, că o îngrijește. Moșu' Loghin e un om mărunțel, foarte călit de viață și împăcat cu toate. A avut zece copii. Nouă dintre ei ii trăiesc, fiind stabiliți în țară și străinătate. E tare mândru de toți. Are o fată în satul vecin, în Sânbenedic, care vine zilnic, le face de mâncare și îi îngrijește. Moșu' Loghin nu mai vede decât foarte puțin. La poartă are o bancă, iar până la ea ajunge pe pipăit”, se mai menționează în relatarea Cercului Militar din Alba.

„A fost încorporat la Batalionul 5 Vânători de Munte din Abrud şi a ajuns până în Cecenia. În urma unui atac al partizanilor ruşi, a fost grav rănit la picioare, în Crimeea. A fost abandonat de camarazii săi în groapa în care se refugiaseră şi unde au fost atacaţi ulterior. Povesteşte el că era o zi călduroasă, nimeni nu era în jurul lui şi îi era foarte sete. Picioarele ciuruite erau întoarse invers, în spate, cu tot cu bocanci. A stat acolo inert până spre seară. De sete şi având dureri insuportabile, simţea cum i se usucă trupul şi că moare. Armata, povesteşte el, aduna noaptea în nişte camioane morţii şi, eventual, şi răniţii. Aşa au dat de el, mai mult mort decât viu. A fost pus deasupra morţilor. În noaptea aceea, a fost operat într-un spital improvizat, fiind anesteziat cu morfină. Recuperarea a durat vreo cinci luni, în spitale din Crimeea, Corabia şi Caracal, în funcţie de cum ruşii se apropiau. A îndurat chinuri inimaginabile până s-a vindecat. Nu a crezut vreodată că va mai putea umbla. De fapt, se aştepta să-i fie amputate picioarele, mai ales că mult timp tratamentul nu avea efect”, povesteşte doamna Petruţa Pop.

Rănit, Ioan Loghin s-a întors acasă, în Fărău, unde îl aşteptau 11 fraţi mai mici şi mama sa, tatăl decedând înainte de război. S-a căsătorit în 1946, a lucrat toată viaţa la oi, iar din munca câmpului şi-a făcut o gospodărie frumoasă.

„Cu rănile din război s-a obişnuit, iar schijele rămase în corp au devenit parte din viaţa lui. Pielea îmbătrânită şi transparentă pe alocuri scoate la lumină vene groase vizibile, dar şi aceste dovezi ale suferinţei: pe picior, în mai multe locuri, la degetul mic de la o mână, pe braţ, în vreo trei locuri, pe umăr şi coaste. Se pare că doctorul i-a scos schijele de la picioare şi i-a tratat rănile, dar resturile de bombă, care i-au atins corpul, au rămas acolo”, a mai spus directorul Cercului Militar Alba Iulia.

Foto: Cercul Militar Alba Iulia / AMVVD Alba