Marele trofeu Destinația Anului 2023 în România a fost câștigat de Ținutul Mănăstirilor din Bucovina. Este destinația care a câștigat și categoria ”Tărâmuri cu istorie și tradiție” și care a avut cel mai mare punctaj din toate cele nouă categorii.
Decernarea premiilor a avut loc joi, 27 aprilie, în cadrul Galei Destinația Anului 2023 de la Palatul Culturii din Iași.
În cadrul festivităţii, Braşovul s-a clasat pe primul loc la categoria "Oraşe care inspiră", locul secund fiind ocupat de municipiul Iaşi, iar pe locul III s-a clasat Oradea.
La categoria "Experienţe Gastronomice", premiul I a fost luat de Valea Verde Retreat, locul II a fost ocupat de Casa Terra din Călăraşi, locul III - de Punct gastronomic local Bilbor.
Categoria "Boutique" a fost câştigată de Pleiada Boutique Hotel, din Iaşi, urmată de Conacul Archia din Deva, iar pe locul III s-a clasat Atra Doftana şi Casa de sub munte.
La categoria "Resorturi", primul loc a fost ocupat de Green Village Resort, din Sfântu Gheorghe - deltă, pe locul II s-a clasat Hotel Teleferic din Poiana Braşov, iar locul III a fost ocupat de Dana Resort din staţiunea Venus.
Câştigătorii categoriei "Parcuri de distracţie şi aventură" au fost: locul I Dino Park din Râşnov, pe locul II s-a situat Zaga-Zaga din Vrancea, iar pe locul III Baza Sportivă Brizo.
Categoria "Atracţii Cultural-Educative" a fost câştigată de Palatul Culturii din Iaşi, pe locul II s-au aflat Castelul Corvinilor şi Castelul Bran, iar pe locul III - Cetatea de Scaun a Sucevei şi Cetatea Oradea.
La categoria "Staţiuni turistice", primul loc a fost ocupat de staţiunea Mamaia, pe locul II s-a clasat Călimăneşti, pe locul III - Ocnele Mari. Menţiunea Specială a fost acordată celor de la Valea Buzăului.
Categoria "Comori naturale" a fost câştigată de Ţara Haţegului, pe locul II s-a aflat Ţara Dornelor, iar locul III a fost ocupat de Ţinutul Zimbrului, judeţul Neamţ.
În categoria "Tărâmuri cu istorie şi tradiţie", primul loc a fost ocupat de Ţinutul mănăstirilor din Bucovina, pe locul II s-a aflat Ţara Făgăraşului, iar pe locul III - Tărâmul Sfinţilor Botoşani.
Competiţia ''Destinaţia Anului'' se află la a treia ediţie, se desfăşoară la nivel naţional şi urmăreşte promovarea destinaţiilor turistice româneşti.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.