Național Ultima oră
Irina Begu s-a calificat în turul al treilea la Madrid (WTA)
Irina Begu s-a calificat în turul al treilea la Madrid (WTA)
27/04/2023 ⋅ 0 comentarii

Irina Begu s-a calificat, joi, în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.705.780 de euro, în timp ce Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan au pierdut în turul secund.

Irina Begu (32 ani, 35 WTA) a dispus de Karolina Muchova (Cehia), cu 6-4, 7-5, după aproape două ore de joc (1 h 53 min).

În primul set, Begu s-a desprins la 4-1 şi a reuşit să câştige cu 6-4, deşi Muchova (26 ani, 52 WTA) s-a apropiat la un moment dat la 4-3. În actul secund, Begu şi Muchova au alternat la conducere, dar românca făcut diferenţa cu un break reuşit la 5-5.

Begu va juca în turul al treilea cu Rogers, acesta fiind al patrulea duel dintre cele două. Singura victorie a româncei a venit anul acesta, la Adelaide, în primul tur, cu 3-6, 7-6 (7/5), 6-1. Americanca s-a impus în 2016, în optimi la Roland Garros, cu 6-3, 6-4, şi în 2021, în turul al treilea la Indian Wells, cu 6-0, 6-2.

Irina Begu şi-a asigurat un cec de 48.835 de euro şi 65 de puncte WTA.

Sursa: Agerpres

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.