Jaqueline Cristian s-a calificat, miercuri seara, în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.705.780 de euro, în timp ce Elena-Gabriela Ruse a pierdut în primul tur.
Jaqueline Cristian (24 ani, 168 WTA) s-a impus cu 5-7, 6-4, 6-4 în faţa americancei Sloane Stephens, după două ore şi 24 de minute.
În primul set, Stephens (30 ani, 48 WTA), campioană în 2017 la US Open şi finalistă în 2018 la Roland Garros (învinsă în finală de Simona Halep), a dominat primul set, în care românca a condus o singură dată, cu 5-4, după ce reuşise trei ghemuri consecutive. În setul al doilea, Jaqueline a avut o nouă revenire, de la 2-4 la 6-4, iar în decisiv a făcut diferenţa printr-un break în ultimul ghem (6-4).
Jaqueline Cristian şi-a asigurat un cec de 27.045 de euro şi 35 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi rusoaica Anastasia Potapova (22 ani, 25 WTA), cap de serie numărul 21. Potapova a câştigat singurul meci direct cu Jaqueline Cristian, în 2017, când s-a impus cu 6-4, 4-6, 6-2 în primul tur la Wesley Chapel (Florida).
Sursa: Agerpres
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.