Național Social Sănătate Life Ultima oră
Sănătate pentru toți! Astăzi este Ziua Mondială a Sănătății
Sănătate pentru toți! Astăzi este Ziua Mondială a Sănătății
07/04/2023 ⋅ 0 comentarii

La 7 aprilie, în fiecare an, este marcată Ziua mondială a sănătăţii. Ziua de 7 aprilie reprezintă data la care a intrat în vigoare Convenţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, un tratat între naţiunile lumii, care recunoştea că sănătatea nu este doar un drept fundamental al omului ci şi un drept fundamental pentru pace şi securitate, în 2023, instituţia aniversând 75 de ani, potrivit https://www.who.int/, citat de Agerpres. 

În 2023, tema zilei este "Health For All", printre mesajele-cheie transmise aflându-se următoarele: 30% din populaţia globală nu are acces la serviciile de sănătate esenţiale; aproape două miliarde de oameni se confruntă cu cheltuieli de sănătate catastrofale sau împovărătoare, cu inegalităţi semnificative care îi afectează pe cei din mediile cele mai vulnerabile; acoperirea universală de sănătate (UHC) oferă protecţie financiară şi acces la servicii esenţiale de calitate, scoate oamenii din sărăcie, promovează bunăstarea familiilor şi comunităţilor, protejează împotriva crizelor de sănătate publică şi ne aduce mai aproape de #HealthForAll; pentru a face din acest mesaj o realitate, este nevoie de indivizi şi comunităţi care au acces la servicii de sănătate de înaltă calitate, astfel încât să poată avea grijă de propria lor sănătate şi de cea a familiilor lor, de lucrători în domeniul sănătăţii calificaţi care să ofere îngrijiri de calitate, centrate pe oameni şi factorii de decizie politică angajaţi să investească în acoperirea universală a sănătăţii; dovezile arată că asistenţa medicală primară (ASP) este cea mai eficientă şi mai rentabilă modalitate de a aduce serviciile pentru sănătate şi bunăstare mai aproape de oameni; COVID-19 a reprezentat un regres al fiecărei ţări în drumul spre #HealthForAll; COVID-19 şi alte urgenţe de sănătate, suprapunerea crizelor umanitare şi climatice, constrângerile economice şi războiul, au făcut călătoria fiecărei ţări către #HealthForAll mai urgentă; acum este momentul ca liderii să ia măsuri pentru a-şi îndeplini angajamentele de acoperire universală a sănătăţii şi ca societatea civilă să-i tragă pe lideri la răspundere; progresul trebuie accelerat dacă se doreşte îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă legate de sănătate, potrivit site-ului oficial al OMS.

Mesajul ministrului Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății:

"La data de 7 aprilie marcăm Ziua Mondială a Sănătății! În acest an, 2023, deviza este: Sănătate pentru toți! Ca să putem face acest lucru și în țara noastră, avem nevoie de câteva lucruri. În primul rând, avem nevoie de un personal medical suficient, bine pregătit care poate să răspundă într-un mod profesionist și empatic nevoilor pacienților. Avem nevoie de investiții în sănătate, în spitale, în ambulatorii de specialitate, în cabinetele medicilor de familie. De asemenea, mai avem nevoie de ceva: avem nevoie de încrederea populației în sistemul de sănătate. 

Lucrăm la Ministerul Sănătății pentru a face aceste deziderate realitate și încercăm din toate puterile să ne facem datoria. Am început un proces la Ministerul Sănătății în anul 2022. Îl vom continua și vă asigur că în anii următori veți vedea rezultatele activității echipei de la Ministerul Sănătății dar cel mai important lucru este să vedeți rezultatele în teren atunci când solicitați servicii medicale, atunci când personalul medical răspunde necesităților dumneavoastră!"

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.