Național Cultură Ultima oră
Alexandra Bălan a câștigat un Premiu Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj animat
Alexandra Bălan a câștigat un Premiu Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj animat
31/03/2023 ⋅ 0 comentarii

Boy, the Mole, the Fox and the Horse”, un Premiu OSCAR pentru Cel mai bun film de animație de scurt metraj.

Alexandra Bălan este ploieșteancă, are 32 de ani și este absolventa unei facultăți de renume, Universitatea Coventry.

Succesul Alexandrei Bălan și al colegilor ei vine la scurt timp după ce filmul ”The Boy, the Mole, the Fox and the Horse”, a câștigat premiul BAFTA pentru cea mai bună animație scurtă britanică, bazată pe cartea foarte iubită a lui Charlie Mackesy, care s-a vândut în peste opt milioane de exemplare în întreaga lume începând cu anul 2019. 

Alexandra a studiat Design Grafic și Ilustrație la Coventry și a muncit din greu pentru ca producția să se bucure de un asemenea succes. 

„Este nebunesc. Sunt copleșită de emoție. Am stat trează pentru a urmări ceremonia Oscarurilor de la miezul nopții și a fost în jurul orei 2 dimineața când s-a anunțat câștigătorul. Sunt în culmea fericirii și nu am putut să dorm până în jurul orei 4 dimineața.  A fost o surpriză minunată să îl am pe Pedro Pascal ca prezentator al premiului, pentru că sunt un fan înfocat al lui”,  a spus  Alexandra Bălan, potrivit phonline.ro.

Alexandra Bălan mai spune, potrivit aceleiași surse, că s-a îndrăgostit de animație în ultimele șase luni ale studiilor sale de Design Grafic și Ilustrație la Coventry. În 2012, după finalizarea studiilor, Alexandra s-a întors la familia ei în România, iar la scurt timp a fost contactată de o galerie de artă independentă din Londra care dorea să expună câteva dintre lucrările sale de absolvire.

Scurtmetrajul ”The Boy, the Mole, the Fox and the Horse”, în care se aud vocile lui Tom Hollander în rolul lui The Mole, Idris Elba în rolul lui The Fox, Gabriel Byrne în rolul lui The Horse și nou-venitul Jude Coward Nicoll în rolul lui The Boy,  a fost difuzat pe BBC în ziua de Crăciun. Alexandra Bălan a lucrat la mai multe filme, inclusiv ”We’re Going on a Bear Hunt” și ”Dora the Explorer”, precum și la reclame pentru Sky Sports, Disney Channel și acoperirea ITV a Cupei Mondiale de Rugby din 2019.


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.