Mitropolitul Bartolomeu Anania a fost comemorat la împlinirea a 30 de ani de la hirotonia întru arhiereu.
Astfel, la Muzeul Mitropoliei Clujului, aflat la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, miercuri, 15 martie 2023, a avut loc un eveniment editorial și comemorativ în cadrul căruia a fost lansată cartea „Bartolomeu Valeriu Anania (1921-2011). Omul și Istoria”, scrisă de arhimandritul dr. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, informează reprezentanții Mitropoliei.
La eveniment au participat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, și membru de onoare al Academiei Române, clerici, teologi, oameni de cultură, oficialități civile și militare din județele Cluj și Bistrița-Năsăud, ucenici și fii duhovnicești, precum și numeroși credincioși clujeni.
Evenimentul editorial a fost completat cu un recital de muzică sacră susținut de corul de fete al Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, dirijat de arhid. prof. dr. Daniel Frumos, și de corul maicilor de la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele.
La finalul serii, părintele arhimandrit dr. Dumitru Cobzaru, autorul noii apariții editoriale, a vorbit despre conținutul volumului, care surprinde personalitatea Mitropolitului Bartolomeu în cheia istoriei pe care a traversat-o.
Apărut anul acesta printr-o colaborare între Editura Renașterea și Editura Centrului de Studii Transilvane a Academiei Române – Filiala Cluj, volumul reprezintă transpunerea editorială a tezei de doctorat a autorului, intitulată „Bartolomeu Valeriu Anania (1921-2011). Omul, Destinul și Istoria”.
„Prin tot ceea ce a fost și a înfăptuit pentru Biserică și pentru Neamul românesc, arhiepiscopul și mitropolitul, scriitorul și teologul Bartolomeu Valeriu Anania a sădit în noi neliniștea datoriei de a-i păstra memoria vie, neștirbită și cât mai deplină. (…) Astfel, scopul lucrării de față este acela de a oferi o prezentare cât se poate de imparțială – îndeobște bazată pe mărturiile participanților direcți la evenimente și pe documentele oficiale, arhivistice – a episoadelor în care Bartolomeu Valeriu Anania s-a implicat sau a fost implicat, fără voia sa, însă păstrându-și mereu verticalitatea”, a mărturisit autorul, conform aceleiași surse.
Mitropolitul Bartolomeu Anania (18 martie 1921 – 31 ianuarie 2011), tălmăcitor al Bibliei şi ctitor remarcabil, a păstorit Eparhia clujeană cu înţelepciune, timp de 18 ani, în perioada 1993-2011, reuşind să-i dinamizeze activitatea, pentru a răspunde prompt şi eficient solicitărilor noi şi tot mai diverse ale lumii moderne. De numele Mitropolitului Bartolomeu se leagă actul istoric de reînființare, în anul 2006, a Mitropoliei Clujului, ca o reînviere a vechii mitropolii de la Feleac, ctitorită la finele veacului al XV-lea, de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și ocrotită de urmașii lui. Acesta este înmormântat în cripta ierarhilor de la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, unde își doarme somnul de veci alături de Episcopul Nicolae Ivan – ctitorul catedralei, Arhiepiscopul Teofil Herineanu și Episcopul Vasile Flueraș (Someșanul).
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.