Expoziţia de fotografie ''Caramitru - Dincolo de scenă'', realizată de fotograful Florin Ghioca, va fi vernisată pe 9 martie, în ziua în care marele actor ar fi împlinit 81 de ani, la Institutul Cultural Român de la Londra.
Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, expoziţia, care va putea fi văzută în perioada 9-23 martie, cuprinde fotografii inedite din ultimii opt ani de viaţă ai lui Ion Caramitru.
Expoziţia vernisată la Institutul Cultural Român de la Londra este un elogiu adus memoriei lui Ion Caramitru, o aniversare a carierei sale remarcabile, dar şi o comemorare a celui care a fost unul dintre cei mai importanţi actori ai scenei româneşti, precizează sursa citată.
Printre personalităţile care apar în imagini se numără regele Charles, care a vizitat Teatrul Naţional din Bucureşti în 2017, precum şi preşedinţii Maia Sandu şi Klaus Iohannis, filosoful Mihai Şora, criticul de teatru George Banu, actorii Horaţiu Mălăele şi Victor Rebengiuc sau jucătoarea de tenis Simona Halep.
„Am dorit să arăt publicului omul Ion Caramitru, dincolo de actorul, regizorul, directorul de teatru sau fostul ministru al Culturii. Sunt imagini surprinse în diverse momente ale colaborării noastre, de la turnee la întâlniri cu diverse personalităţi, festivităţi, spectacole şi momente din intimitatea cabinei sale de la teatru. Sunt fotografii pe care nici Ion Caramitru nu le-a văzut vreodată, din păcate”, a declarat Florin Ghioca, citat în comunicat.
În cadrul evenimentului va fi prezentată cartea "Caramitru... la plecare", realizată de George Banu. Aceasta va fi prezentată de Loreta Popa din partea Muzeului Literaturii Române.
„Întâlnirile-miracol dintre oameni nu pot fi înlocuite de nimic' (I. Caramitru). Şi tot de aici pornesc şi eu, să rememorăm suflul şi să ducem mai departe spiritul unui imens creator de teatru, Ion Caramitru. Nu multe vor fi numele artiştilor cu adevărat hotar, piatră de boltă în istoria teatrului românesc de secol XX şi XXI, dar, cu siguranţă, numele lui Ion Caramitru va rămâne veşnic scris pentru posteritate”, a afirmat directoarea Institutului Cultural Roman de la Londra.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.