„Filmul ne arată clar că viața e ca un desen animat: e amuzantă, are piedicile ei, e neobișnuită iar noi suntem niște simple personaje în trecerea ei“, sunt de părere criticii despre pelicula „O zi minunată în cartier“/“„A beautiful day in the neighborhood“, cu Tom Hanks și Matthew Rhys în rolurile principale, pe care vă invităm să-l vedeți la Cinema „Arta“ din Arad.
Așadar, vineri, 10 martie 2023, de la ora 19.00, pe marele ecran va putea fi văzută o poveste sensibilă, în care viața jurnalistului de investigație Lloyd e schimbată radical datorită interviului pe care i-l acordă realizatorul de emisiuni pentru copii Fred Rogers.
Între cei doi se leagă o prietenie specială, iar prin candoarea, răbdarea, bunătatea, atenția, tactul și înțelepciunea sa, Fred îl face pe Lloyd să își înfrunte trăirile și să își schimbe perspectiva asupra propriilor sentimente și resentimente pe care le are față de cei dragi și apropiați.
Filmul a fost lansat pe marile ecrane în anul 2019 și a obținut o nominalizare la premiile Oscar în 2020, o nominalizare la premiile Globul de Aur în 2020 și o nominalizare la premiile BAFTA, toate pentru cel mai bun actor într-un rol secundar – Tom Hanks.
Evenimentele de la Cinematograful Arta sunt organizate de Centrul Municipal de Cultură Arad.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.