Național Ultima oră Externe
Jaqueline Cristian a câştigat turneul ITF de la Trnava
Jaqueline Cristian a câştigat turneul ITF de la Trnava
05/03/2023 ⋅ 0 comentarii

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a câştigat turneul ITF de la Trnava (Slovacia), dotat cu premii totale de 60.000 de dolari, după ce a învins-o, duminică, în finală, pe franţuzoaica Oceane Dodin, a treia favorită, cu 7-6 (9/7), 7-6 (7/4).

Cristian (24 ani, 266 WTA) a obţinut victoria după două ore şi 19 minute.

În primul act, Jaqueline a salvat două mingi de set la 5-4 pentru Dodin (26 ani, 101 WTA), apoi franţuzoaica a avut 5-1 şi 6-2 în tiebreak, însă românca a salvat alte cinci mingi de set, Cristian câştigând cu 9-7. În setul al doilea, Dodin a avut 5-3, a ratat două mingi de set la 5-4, iar Jaqueline Cristian s-a impus în tiebreak cu 7-4, deşi Dodin a avut 2-0.

Jaqueline Cristian a reuşit nu mai puţin de 15 aşi, în timp ce Dodin a avut 11, românca a comis 2 duble greşeli, în timp ce adversara sa a încheiat cu 11.

Dodin s-a impus în toate cele trei dueluri anterioare cu Cristian, în 2020 în sferturi la Macon (Franţa), cu 3-6, 6-3, 6-4, în 2021 la Palermo în sferturi, cu 6-7 (6/8), 6-3, 6-4, iar în 2022 la Doha, în optimi, cu 6-2, 7-6 (7-4).

Sursa: Agerpres

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.