„Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!” - O nouă zi pe calea mântuirii, a doua zi din Postul Paștelui, a doua parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul săvârșită de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, la Catedrala „Sfânta Treime” din Cetatea Aradului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. 

Aseară la Catedrala Veche, astăzi la Catedrala Nouă. 

Frumoase zile ne este dat a trăi. Vremea trezirii a sosit, vremea în care somnul este înlocuit cu vederea clară a dimineții vieții în Hristos, în care ceața se risipește lăsând loc frumoasei vederi și curățiri a sufletului. Praful este înlăturat, iar sufletul adormit întrezărește din nou lumina Postului bucuriei. Nu, postul nu este despre tristețe, ci despre bucuria de a redescoperi calea către Frumusețea pierdută. Ca orice regăsire sau trezire din adormire, începutul Postului, prin Canonul Sfântului Andrei Criteanul, trezește emoții, trăiri și cutremurarea din temelii a întregii ființe care te face a da sufletului adormit semnalul trezirii: „Suflete al meu, Suflete al meu, Scoală-te, pentru ce dormi?”.

Primele patru zile ale Postului Mare, în care tocmai am pășit stau sub semnul Canonului Sfântului Andrei Criteanul. Patru zile de conștientizare a stării de neputință asemeni unui duș rece făcut sufletului care află în trezirea lui că „Întinatu-mi-am haina trupului meu și mi-am spurcat podoaba cea după chipul și după asemănarea Ta, Mântuitorule. Întunecatu-mi-am frumusețea sufletului cu dulcețile poftelor, și cu totul, toată mintea, țărână mi-am făcut”. 

Sunt, într-un fel, zilele cele mai grele ale postului pentru că sunt menite privitului în ”oglinda conștiinței” și luarea la cunoștință a stării sufletului, asemeni analizelor medicale făcute pentru a afla dacă purtăm sau nu povara vreunei neputințe trupești. Zilele acestea facem ”analizele” sufletului, pentru a afla medicamentele potrivite neputinței sufletești în care ne aflăm. 

În cuvântul așezat la sufletele tuturor celor care, după o zi de muncă, au găsit resursele necesare pentru a se face părtași Slujbei Canonului, Preasfințitul Părinte Emilian a vorbit despre școala duhovnicească a Postului îndemnând ca fiecare dintre noi, după o analiză sufletească amănunțită, să conștientizăm în ce clasă ne aflăm, în ce clasă am ajuns. 

„Parcurgem din nou perioada Postului Mare, o perioadă frumoasă dar și cu multe încercări. O perioadă comparată de Sfinții Părinți cu o școală duhovnicească, în care noi parcurgem multe materii prin care învățăm să ne apropiem și mai mult de Dumnezeu și cum să ne disciplinăm viața noastră duhovnicească. În această școală învățăm periodic să ne trăim viața duhovnicească și să ne apropiem de Dumnezeu. Timp de mulți ani, unii din copilărie, alții din adolescență, poate alții mai la bătrânețe, postim ca așa ne-au învățat părinții noștri, că așa am văzut în familie, așa am văzut în biserică sau așa ne-a învățat duhovnicul. Acum este timpul să ne întrebăm în ce clasă am ajuns, privind evoluția noastră duhovnicească și mai ales roadele postului pe care l-am săvârșit în fiecare an. Repetăm aceleași materii în post: ținem post de alimente, ne înfrânăm vorbirea, ne stopăm gândurile rele care ne îndeamnă la păcat și greșeală. 

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, pe care o rostim în această perioadă, ne conștientizează mai mult asupra celor de care trebuie să ne apropiem și celor de care să ne depărtăm. Din scurta lui rugăciune învățăm că trebuie să ne lepădăm de trândăvie, de grija de multe, de iubirea de stăpânire și de grăirea în deșert, și să ne apropiem de duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei. 

Este necesar ca în Postul Mare și nu numai să convertim postul, rugăciunea, credința, nădejdea în dragoste față de Dumnezeu și oameni. 

Ne întrebăm adesea de ce postim. Postim ca să ne întâlnim cu Dumnezeu, pregătiți fiind pentru această întâlnire. Nu este o lucrare ușoară, dar pentru cei care au deja un exercițiu duhovnicesc nu reprezintă o povară sau o greutate a vieții. Disciplinarea trupului și a sufletului trebuie să fie o preocupare a noastră, pentru că atunci știm care ne este măsura, ce resorturi avem pentru a ajunge la final să ne bucurăm de întâlnirea cu Dumnezeu. 

Prin post dorim să ne schimbăm viața: să fim mai buni, mai înțelegători, mai iertători. Dumnezeu nu ne obligă să credem în El, nu ne obligă să postim, să iubim sau să ne rugăm, ci acestea reprezintă virtuți pe care le cultivăm spre folosul nostru. Acestea ne apropie de Dumnezeu și ne fac să simțim viața, să fim vii pentru Dumnezeu și pentru oameni. 

Postul este o școală a libertății. Învățăm să fim liberi, să ne delimităm preocupările și gândirea față de lumea care ne înconjoară, ca aceasta să nu ne împiedice pașii pe care trebuie să îi facem către Dumnezeu. Nimic din toate cele ale noastre (familia, serviciul, societatea etc.) să nu ne împiedice să ne apropiem de Dumnezeu. 

Dumnezeu să ne dea capacitatea de a înțelege rostul nostru, capacitatea de a privi cu ochi duhovnicești lumea din jurul din nostru. Post cu folos!”, a spus Preasfinția Sa.

28 februarie 2023, Catedrala Nouă din Cetatea Aradului, a doua parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul împreună-rugăciune și un îndemn părintesc și prietenesc venit din partea Ierarhului: de a ne cerceta pentru a afla în ce clasă am ajuns în școala duhovnicească a postului.