Prima zi din Postul Paștelui, primul popas duhovnicesc, prima zi de analiză sufletească pe calea spre Înviere, prilejuită de Slujba primei părți a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, rânduit a se săvârși în aceste zile.
În Arad a fost astăzi o vreme închisă, mohorâtă, friguroasă. Prilej numai bun, poate, pentru un somn bun sau, de ce nu, pur și simplu de leneveală după ce toate obligațiile zilnice vor fi fost săvârșite. Câți dintre noi nu ne confruntăm dimineața, de exemplu, cu clipele alea de „mai 5 minute”, care, poate de multe ori, când timpul permite, se transformă în 1-2 ore de prelungită odihnă. Și am tot repeta, parcă, experiența asta. Până într-o dimineață când, dintr-un anume imbold, te hotărăști să te trezești la ora potrivită cât să te bucuri de miracolul răsăritului de soare și odată părtășit de liniștea și culorile unice ale răsăritului să spui, chiar fără să fi citit vreodată Acatistul de mulțumire „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”,: Doamne, ce bine e să fii oaspetele zidirii Tale!.
Cu un astfel de imbold a venit ieri, a venit astăzi și va veni și mâine Biserica prin îndemnul de a ne trezi: „Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfârşitul se apropie şi te vei tulbura. Deşteaptă-te, dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindeni şi toate le plineşte”. Ne dă imboldul potrivit, spre deșteptare, tocmai pentru ca noi să nu pierdem minunea propriului răsărit al sufletului.
Avem pe această cale a postului șapte săptămâni în care, zicând de suficient de multe ori, asemenea vameșului din Evanghelie, „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”, să nădăjduim că vom vedea Lumina, deplina Lumină a Învierii.
Catedrala Veche în seara de astă seară
De la primul pas făcut în Catedrala Veche din Arad, împodobită cu prezența tuturor acelor suflete hotărâte a vedea luminile răsăritului propriului suflet, străjuind strane, făcând închinciuni, mătănii și cruci după putință și voință, ni s-a descoperit într-o alt fel de liniște, într-un alt fel de rost.
În mijlocul lor, în fața tetrapodului cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul pe el, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul dădea glas rugăciunilor, cererilor și cercetărilor „Canonului lacrimilor”.
În strană, slujitorii Catedralei răspundeau rugăciunilor Ierarhului și cântau pentru noi toți, cei ai cetății: „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”.
La finalul acestei prime părți a Canonului, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a îndemnat la discreție în toată această lucrare a postului cu tot ceea ce presupune ea.
„Raportându-ne la Evanghelia de ieri, când Mântuitorul Iisus Hristos ne îndemna la iertare, post și rugăciune, să luăm exemplul vieții Lui și să practicăm acestea într-un mod cu totul liniștit și cu discreție. Căci ne îndeamnă să iertăm, dar nu să ne lăudăm, ne îndeamnă să ne rugăm, dar să nu facem din aceasta o laudă în fața lumii, și ne îndeamnă să postim și totodată să postim discret, nu lăudându-ne în fața oamenilor că noi săvârșim această lucrare, care ne este de folos mai ales atunci când o facem în mod tainic. Așadar, pe Calea postului către Înviere, Mântuitorul ne îndeamnă să fim discreți. Lucrările acestea să iasă la iveală, dar fără ca în mintea sau în conștiința noastră să avem această autosuficiență a propriei lucrări. Să depășim ispita de a ne compara cu alții și să lăsăm în seama lui Dumnezeu să aprecieze eforturile pe care fiecare dintre noi le facem în funcție de puterile noastre fizice și sufletești. Să nu ne facem judecători.
Sunt o mulțime de oameni sfinți în jurul nostru, oameni cu viață aleasă, care nu se afișează ca fiind mari creștini și buni iubitori de Dumnezeu. Să învățăm de la ei și din viețile Sfinților să fim cu luare aminte la viețile și la faptele noastre. Să ne ajute Dumnezeu să ne bucurăm de roadele postului și să ajungem la Înviere mai buni, mai iertători, mai luminoși și mai plini de har spre slava Preasfintei Treimi. Post cu folos!”, a spus Preasfinția Sa.
Cum am scris deja, totul așezat într-o alt fel de liniște și un alt fel de rost în această seară în Catedrala Veche. Fiecare clipă, una pentru veșnicie în care toți cei prezenți, împreună, au cântat „Doamne al puterilor, fii cu noi, că pe altul afară de Tine, ajutor întru necazuri, nu avem. Doamne al puterilor, miluieşte-ne pe noi!”.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.