În cadrul programului „Acasă la veterani”, reprezentanții Direcției calitatea vieții personalului au poposit acasă la domnul căpitan (rtr.) Marin Neagu, veteran din cel de-Al Doilea Război Mondial, cu prilejul sărbătoririi a 98 de ani de viață
Ocazie cu care, povestește Mr. Diana Iuga, ”am aflat o poveste extraordinară, o poveste despre unitate și respect în familie, o poveste despre dragostea de țară și credință”:
”M-am născut într-o familie cu 4 băieți, în satul Troian, din jud. Teleorman și, de mic copil, a trebuit să lucrez. La 14 ani am început ucenicia pentru negustorie, apoi am fost angajat ca vânzător, gestionar, iar după război, responsabil de magazin. Tatăl meu a fost în Primul Război Mondial și a căzut prizonier la nemți, iar mama l-a așteptat doi ani. S-a stins din viață de tânăr.
Eu m-am încorporat în 1941 și am plecat pe front cu Regimentul 20 Dorobanți, ca trăgător la mitralieră, un soldat infanterist în linia întâi. Abia în 1945 m-am întors la familie, după 4 ani în bătaia gloanțelor și mulți km străbătuți cu piciorul, până aproape de Budapesta. Am fost 3 frați pe front în același timp. Cât am fost noi plecați, mama, fiind credincioasă, s-a tot rugat la Dumnezeu să ne întoarcem la ea. Și ne-am întors.”
Mesaje de la fiică și fiu:
Doamna Mariana, fiica distinsului veteran, a povestit despre părinții ei, cu emoție în glas: „Tatăl meu s-a căsătorit cu mama, imediat după război. Ei se cunoșteau, fiind din sate apropiate. Mama l-a vrut neapărat și l-a iubit foarte mult pe tata, iar eu am crescut văzând respectul pe care și-l acordau reciproc. Anul acesta și eu sărbătoresc 50 de ani de căsnicie. Suntem o familie binecuvântată - doi copii, patru nepoți și trei strănepoți”.
„Scumpul meu tată, îți sunt recunoscător că exist; ție și mamei vă datorez faptul că sunt omul care sunt. Nu voi fi niciodată atât de bun și de înțelept ca tine, dar mă străduiesc și cine știe, cu ajutorul lui Dumnezeu, poate mă fac și eu mai bun. Te iubesc, te îmbrățișez și mă rog la Dumnezeu să trăiești sănătos și pe Mariana, George și Mircea să îi răsplătească pentru grija ce ți-o poartă!” - Dumitru, fiul distinsului veteran.
La mulți ani, cu ajutor de la Dumnezeu și recunoștință de la noi!
Foto: f.p. Mirela Florian/ Direcția calitatea vieții personalului
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.