Ana Bogdan s-a calificat, luni, în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.788.468 de dolari, după ce a învins-o pe germanca Laura Siegemund, cu 7-5, 6-3, informează Agerpres.
Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan (30 ani, 75 WTA) a obţinut victoria după două ore de joc în faţa Laurei Siegemund (34 ani, 130 WTA), ambele provenind din calificări.
Românca şi-a creat nu mai puţin de 16 mingi de break, din care a fructificat doar patru, suficient însă pentru a obţine victoria.
Siegemund a câştigat prima partidă directă cu Ana Bogdan, în 2018, în primul tur la Rabat, cu 6-4, 6-1.
Ana Bogdan şi-a asigurat un cec de 17.930 de dolari şi 90 de puncte WTA.
Următoarea adversară a româncei va fi învingătoarea dintre americancele Claire Liu (cap de serie numărul 16) şi Shelby Rogers.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.