Național Ultima oră
Un nou sanctuar pentru urși, la Brașov. Proiectul va fi depus în cursul acestei luni
Un nou sanctuar pentru urși, la Brașov. Proiectul va fi depus în cursul acestei luni
22/02/2020 ⋅ 0 comentarii

Ministrul interimar al Mediului, Costel Alexe, a anunţat vineri că proiectul privind realizarea unui sanctuar pentru urşi de către statul român, cu fonduri europene, pe suprafeţe de teren aparţinând Regiei Publice Locale Kronstadt Braşov, va fi depus în cursul acestei luni, astfel încât să scadă "presiunea" care există în prezent pe Asociaţia Milioane de Prieteni (AMP), care administrează Sanctuarul Libearty de la Zărneşti, relatează Agerpres.

"Ministerul pe care îl conduc, în această lună, va depune pe POIM o aplicaţie, un proiect de 10 milioane de euro, prin care vrem să facem, în judeţul Braşov, un mult mai bun management în domeniul urşilor, se va mai construi încă un sanctuar. În sfârşit face şi statul român unul şi ne dorim foarte mult ca presiunea care este astăzi pe doamna Lapis (Cristina Lapis, preşedinta AMP - n.r.) va mai fi împărţită la Braşov, astfel încât această specie protejată prin lege să aibă condiţii cât mai bune, pentru protejarea biodiversităţii", a afirmat Alexe, care a vizitat Sanctuarul de urşi de la Zărneşti.

 Ministrul a mai menţionat că, în cursul anului acesta, prin Administraţia Fondului de Mediu (AFM), se vor da unor familii din "judeţele de munte" 5.000 de kituri prin care acestea vor putea să-şi protejeze, în vederea reducerii pagubelor produse de către urşi, gospodăriile.

Kitul conţine un sistem de impulsuri electrice, iar valoarea programului se ridică la 1,5 milioane de euro.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.