Peste 7 milioane de copii sunt afectaţi de cutremurele devastatoare care au lovit Turcia şi Siria pe 6 februarie, a declarat marţi Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF), care şi-a exprimat temerea că numărul copiilor ce şi-au pierdut viaţa în urma seismelor s-ar putea ridica la câteva mii, relatează AFP, conform Agerpres.
"În Turcia, numărul total al copiilor care trăiesc în cele zece provincii afectate de cele două cutremure se ridică la 4,6 milioane. În Siria, 2,5 milioane de copii sunt afectaţi", a declarat James Elder, un purtătorul de cuvânt al organizaţiei, în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva.
"Copiii şi familiile au nevoie disperată de ajutor suplimentar. Numeroşi membri ai personalului organizaţiilor noastre partenere locale şi membri ai echipelor de intervenţie din prima linie au fost ucişi, răniţi, strămutaţi, iar birourile şi echipamentele lor au fost distruse", a adăugat el.
UNICEF se teme că "numărul copiilor care şi-au pierdut viaţa se ridică la câteva mii". Aceste cifre, a explicat purtătorul de cuvânt, nu au fost verificate, dar este clar că "vor continua să crească".
Potrivit UNICEF, zeci de mii de familii, care trăiesc în aer liber în spaţii deschise, sunt expuse frigului. "În fiecare zi există informaţii despre un număr tot mai mare de copii care suferă de hipotermie şi de infecţii respiratorii", a declarat James Elder, menţionând că familiile dorm cu copiii pe străzi, în centre comerciale, moschei, staţii de autobuz şi sub poduri.
În Turcia, UNICEF, în coordonare cu Ministerul Familiei şi Serviciilor Sociale, a trimis asistenţi sociali în spitale pentru a ajuta la identificarea copiilor neînsoţiţi şi separaţi de familii. În plus, organizaţia a lansat zece noi linii telefonice de asistenţă pentru copiii neînsoţiţi şi separaţi de familii.
În plus, UNICEF lucrează cu partenerii săi pentru a oferi copiilor afectaţi sprijin psihosocial.
În Siria, a afirmat el, "fiecare copil sub 12 ani a cunoscut doar conflicte, violenţă sau strămutare. Unii copii au fost strămutaţi de şase sau şapte ori".
Potrivit UNICEF, peste 1,7 milioane de refugiaţi sirieni au fost înregistraţi în cele zece provincii afectate din Turcia, dintre care 811.000 sunt copii
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.