Național Din Arad Religie Ultima oră
(FOTO) PS Emilian, la Mănăstirea Gai: „Să ne întâmpinăm unii pe alții cu bucurie, sinceritate, încredere și rugăciune”
(FOTO) PS Emilian, la Mănăstirea Gai: „Să ne întâmpinăm unii pe alții cu bucurie, sinceritate, încredere și rugăciune”
02/02/2023 ⋅ 0 comentarii

Întâmpinare, slobozire, mântuire, lumină, duh, înțelepciune, rugăciune, har, bucurie, sinceritate, încredere... sunt doar câteva dintre cuvintele cu care Biserica ne iese astăzi în cale.

Este Praznic Împărătesc astăzi. Un praznic în al cărui timp am fost invitați, fiecare în parte și toți împreună, încă de la ițirea zorilor, a ieși întru Întâmpinarea Domnului. Așa cum mai procedăm uneori, chiar de cuvântul ne este la îndemână, mai dăm câte o „fugă” printre paginile DEX.ului pentru a-i descoperi eventualele taine. Simplu, clar, scrie acolo că ”întâmpinarea cuiva=a ieși în calea cuiva pentru a-l primi”. Nu doar iei doar act de prezența acelei persoane, ci îi ieși în cale și o primești. Te implici, simți, îți deschizi brațele și sufletul și primești. 

Pe calea Mănăstirii Gai au mers astăzi și credincioșii arădeni pentru a-L întâmpina/primi pe Mântuitorul dimpreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, care, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească. Timp tihnit, timp sfințit, timp plinit de bucuria celei mai odihnitoare întâlniri: cea dintre Dumnezeu și om, om și Dumnezeu, oameni și oameni. 

Evanghelia zilei ne-a descoperit tuturor icoana „Pruncului tăcut, în Care sunt ascunse toate cuvintele lumii” (Sf. Efrem Sirul), dus la 40 de zile de la naștere la templu, după rânduială, și întâmpinat de proorocița Ana și Dreptul Simeon care, în sfârșit văzându-L, cere „slobozirea” de la Dumnezeu căci în acel moment, în acel templu, văzuseră ochii lui mântuirea Lui pe care o „gătise înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Israel.”.

În cuvântul de învătătură așezat la sufletele credincioșilor, Preasfințitul Părinte Emilian a vorbit despre lucrarea vieții Dreptului Simeon întru așteptarea lui Mesia, subliniind totodată cât de privilegiați suntem noi prin posibilitatea de a-L primi pe Hristos în ființa noastră, prin Sfânta Împărtășanie, dar și de importanța întâmpinării unora către alții cu bucurie, sinceritate, încredere și rugăciune. 

CUVÂNTUL IERARHULUI


„Suntem la 40 de zile după Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos și sărbătorim Întâmpinarea Domnului, un Praznic Împărătesc important pentru șirul evenimentelor mântuitoare în care Fiul lui Dumnezeu este personaj principal. În acest praznic ne descoperă că El este Mesia Cel mult așteptat, Fiul lui Dumnezeu, dar și om adevărat, arătându-Se în chipul unui prunc care „creștea și Se întărea cu duhul, umplându-Se de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era asupra Lui”. 

În Evanghelia de la Luca 2, 22-40 ni se relatează cu amănunte modul în care Fecioara Maria și Dreptul Iosif au împlinit legea, ducându-L la templu, și Se descoperă celor care Îl așteptau de multă vreme acolo: Dreptul Simeon și prorocița Ana. Așteptarea lor a fost răsplătită de Dumnezeu cu acest mare dar de a-L întâlni pe Pruncul Iisus Hristos și, mai mult decât atât, de a-L ține în brațe pe Cel prin care s-a creat lumea văzută și nevăzută. Așteptarea lor nu a fost una formală, ci una plină de răbdare, dragoste, nevoință, rugăciune și comuniune cu ceilalți. 

De fiecare dată când, după ce ne pregătim prin post, rugăciune și spovedanie, ne împărtășim, noi avem un privilegiu mai mare decât Dreptul Simeon, mai mare decât Sf. Ioan Botezătorul, care s-a atins de creștetul Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că Îl primim în ființa noastră, prin Trupul și Sângele Lui. Ce dar mai mare puteam primi noi, oamenii, decât viața Lui, Trupul și Sângele Lui?

Pentru a ajunge la bucuria întâmpinării/primirii lui Hristos în viețile noastre  trebuie să ne pregătim permanent, atât în casele noastre cât și în Casa Lui care este Sfânta Biserică. 

În viață, avem multe dorințe... și nu întotdeauna dorințele noastre sunt ca cea a Dreptului Simeon de a-L întâlni pe Hristos. Vrem să fim mai frumoși, mai sănătoși, să avem mai multe bunuri poate, uitând că acolo unde este inima noastră acolo este și comoara noastră. Dacă dorim binele, adevărul, dreptatea, atunci trebuie ca noi înșine să devenim buni, drepți și doritori de bine și frumos pentru ceilalți și pentru noi. Dorința Dreptului Simeon a necesitat multă răbdare, rugăciune, nevoință. De multe ori, noi nu așteptăm foarte mult ca dorințele noastre să se împlinească și rugăciunea ne este ascultată, însă suntem datori ca de fiecare dată să Îi mulțumim pentru darurile primite.

Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a dat zile să Îl întâmpinăm și anul acesta în casa Lui, în această frumoasă și istorică mănăstire. Vă felicităm pe toți cei care ați venit astăzi ca, împreună cu maicile de aici, să Îl întâmpinăm pe Dumnezeu, în primul rând aducându-I rugăciune de mulțumire, de slavă și apoi rugându-ne pentru noi, familiile noastre și obștile monahale. 

Ne bucurăm de prezența copiilor, pentru ca și ei să se împărtășească de cuvântul și harul lui Dumnezeu. Este o mare binecuvântare, chiar dacă nu întotdeauna realizăm sau înțelegem cum se transmit nouă binecuvântările și harul, este o lucrare tainică a lui Dumnezeu în viețile noastre și e nevoie doar să îl simțim, să cerem de la Dumnezeu ca harul Său să se reverse peste noi. 

Dumnezeu ține lumea cu multă dragoste, indiferent de cum este, însă dragostea aceasta trebuie să se reflecte și din partea noastră spre El și către El prin oameni. Să ne întâmpinăm unii pe alții cu bucurie, cu încredere, cu sinceritate și cu rugăciune. O întâmpinare care să dea speranță. Să încercăm să fim pentru ceilalți o bucurie, o rugăciune, să fim oameni de nădejde care știu să ofere bucuria întâlnirii. Un zâmbet face de multe ori mai mult decât o mie de vorbe. Atunci când te întâlnești cu un om care zâmbește, chiar dacă nu te cunoaște, parcă te transformă. Cu o vorbă bună, cu o față senină, să avem grijă ca întâmpinările noastre să fie frumoase și în duhul acesta de dragoste, de încredere. Să ne facem viețile unii altora mai frumoase. Să ne dea Dumnezeu puterea de a întâmpina cu bucurie, puterea de a zâmbi, puterea de a fi lumină pentru ceilalți și să fim oameni de încredere unii pentru ceilalți, iar acolo unde întâmpinările noastre nu mai sunt cum au fost să încercăm să ne îndreptăm. Să parcurgem cu bucurie, cu folos și cu sens timpul pe care îl avem dăruit de la Dumnezeu.”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul.

2 februarie 2023, Praznic Împărătesc, Întâmpinarea Domnului, Liturghie Arhierească la Mănăstirea Gai din Arad și un îndemn de purtat nu numai astăzi, ci în fiecare zi, în suflet gând și faptă: Să ne întâmpinăm unii pe alții cu bucurie, cu sinceritate, cu încredere și cu rugăciune, pentru că doar întâmpinându-ne astfel unii pe ceilalți putem nădăjdui la acea Întâlnire care să aducă „slobozirea”. 


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.