Aur și argint de două ori pentru România la Cupa Riposta 2023. Întrecerea, aflată la a VI-a ediție, a fost organizată de Clubul Sportiv de Scrimă Riposta, în parteneriat cu Federația Română de Scrimă.
Etapă de Cupă Europeană de Cadeți la Sabie (13-17 ani, băieți și fete), Cupa Riposta se înscrie între cele mai importante competiții de sabie la nivel european, cu participare mondială, făcând parte din calendarul oficial al Confederației Europene de Scrimă, iar începând cu a IV-a ediție, pe lângă concursurile individuale se organizează și competiții pe echipe.
Ediția din acest an a reunit peste 450 de sportivi din 22 de țări din Europa, Asia, America de Nord și America de Sud.
Sabie, masculin, cadeți, echipe
Echipa masculină de cadeți a câștigat medalia de aur duminică, după ce a trecut, pe rând, de Grecia 2 (45-21), Grecia 1 (45-32) și Turcia 3 (45-28). În semifinale tricolorii au trecut de Turcia (45-42) pentru ca în finală adversarii celor patru sportivi români (Casian Cîdu, Dacian Enache, Alexandru Eva, Cristian Macovei) să fie Franța. A fost o finală de infarct, cu răsturnări de situație și cu o evoluție excelentă a băieților noștri. Înaintea ultimului releu, francezii conduceau cu 40-35, dar Casian Cîdu a fost impecabil, s-a impus cu 10-2 în fața lui Remy Baysal și a adus victoria României cu 45-42.
România 2 (David Nicolae Militaru, Tudor Moise, Andrei Busuioc, Cristian Gavrilă) s-a clasat pe locul 23, pe 36 a fost România 3 (Alexandru Miculescu, Nichita Nistor, Chrisley Tatulescu, Mihnea Munteanu). România 4 (Tudor Ioan Borcea, Horia Nițu, Sergiu Vasilescu, Michael Ene) s-a clasat pe 38, iar România 5 (Sebastian Căpățână, Rareș Munteanu, Ștefan Tomac) pe 39.
Sabie, feminin, cadeți, individual
Amalia Covaliu a câștigat medalia de argint după ce a reușit să obțină 12 victorii pentru a accede în finala concursului. Aici a disputat un meci electrizant cu Csenge Konya (Ungaria) în fața căreia a cedat la ultima tușă, cu 14-15. Dintre sportivele tricolore, Alexandra Mitrușa fost pe locul14, Anastasia Fusea s-a clasat pe 45, iar Andreea Beatrice Adăniloaie a încheiat pe 46. Alte clasări ale româncelor: Adelina Elena Butum – 65, Adriana Maria Geatara – 66, Rosemarie Benciu – 71, Ema Cîrligeanu - 77 , Sofia Corlătescu – 89.
Sabie, masculin, cadeți, individual
Casian Cîdu a reușit să câștige medalia de argint a concursului după un traseu pe parcursul căruia i-a eliminat, în optimi și sferturi, pe americanii William Holz (15-10) și Lev Ermakov (15-11), iar în semifinale pe italianul Matteo Ottaviani (15-11). Casian a pierdut finala cu un alt italian, Francesco Pagano, în fața căruia a cedat cu 6-15. În același concurs, Dacian Enache a ocupat locul 8, David Nicolae Militaru – locul 59, Tudor Moise – locul 67, Alexandru Miculescu – locul 79, Alexandru Eva – locul 88, Cristian Gavrilă – locul 96.
Sabie, feminin, cadeți, echipe
În concursul feminin pe echipe, România 2 (Adelina Elena Butum, Ioana Guliciuc, Ștefania Boncioagă, Yasmin Sezer) s-a clasat pe poziția a 12-a, România 1 (Rosemarie Benciu, Amalia Covaliu, Anastasia Fusea, Alexandra Mitruș) a fost a 17-a, iar România 3 (Maria Bădulescu, Ana Dejescu, Teona Maria Icnoțiu, Ema Cîrligeanu) a încheiat pe locul 20.
România 4 (Andreea Mitruș, Petra Pătrănoiu, Eva Bobeș, Alexia Lorena Dan) a fost pe 23, iar România 5 (Ioana Condrea, Alexia Grosu, Daria Miron) s-a clasat pe locul 36.
Sursa: Federația Română de Scrimă
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.