Național Ultima oră
Palatul Cercului Militar Naţional, inaugurat în prezenţa Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, împlinește 100 de ani
Palatul Cercului Militar Naţional, inaugurat în prezenţa Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, împlinește 100 de ani
01/02/2023 ⋅ 0 comentarii

Palatul Cercului Militar Naţional, inaugurat în prezenţa Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, împlinește 100 de ani. 

Cu acest prilej, Romfilatelia pune în circulație Emisiunea de mărci poştale "Centenarul Palatului Cercului Militar Naţional", alcătuită din patru timbre, un bloc de patru timbre dantelate şi un plic prima zi, care va fi disponibilă, de joi, în reţeaua magazinelor Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul online http://romfilatelia.ro/store/.

Potrivit comunicatului Romfilatelia, pentru prezenta emisiune a fost aleasă clădirea Cercului Militar Naţional, edificiu unicat al patrimoniului naţional, ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 2,30 lei.

De asemenea, sunt redate: intrarea principală a Palatului (din strada C. Mille) pe timbrul cu valoarea nominală de 3 lei, pictura "Gornistul" (pe timbrul cu valoarea nominală de 9 lei) şi cele două perechi de cariatide ce străjuiesc extremităţile Sălii de Marmură (pe timbrul cu valoarea nominală de 19,50 lei).

Palatul Cercului Militar Naţional a fost inaugurat la 4 februarie 1923, în prezenţa Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria.

Purtând semnătura arhitectului Dimitrie Maimarolu, proiectul a ţinut seama de preferinţele epocii (stilul neoclasic eclectic, de inspiraţie franceză), fiind o sinteză între elemente preluate din arhitectura clasică antică şi cele ale Renaşterii târzii.

Construit "ca locaş pentru întruniri şi pentru marile recepţiuni şi solemnităţi militare", după cum se arată pe site-ul instituţiei, Palatul a fost considerat "Podoaba Capitalei", împreună cu alte construcţii somptuoase (cum ar fi clădirea Muzeului Naţional de Istorie a României, Palatul CEC, Palatul de Justiţie) asigurând Bucureştiului numele de "Micul Paris". 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.