Vineri, 27 ianuarie 2023, la sediul unității Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” Arad a avut loc prezentarea Evaluării Activității Inspectoratului pentru anul 2022.
Cu acest prilej, domnul colonel Gârbău Cristian, inspector șef al ISU Arad, a prezentat raportul sinteză al evaluării activităților pentru domeniile de activitate ale inspectoratului precum, rezultatele obținute în anul 2022 și totodată „cei mai buni dintre cei mai buni”, plt. adj. Herbei Iosif și plt. Oniță Darius Iulian, au primit diplomele de ”Pompier de onoare”, respectiv ”Salvator de onoare”.
„Pentru că cei mai buni dintre cei buni merită să fie felicitați, din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, domnul plt. adj. Herbei Iosif a primit diploma de pompier de onoare al județului Arad în anul 2022 iar domnul plt. Oniță Darius Iulian a primit diploma de salvator de onoare al județului Arad în anul 2022”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Arad, Ruxandra Klein.
Foto: ISU Arad
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.