Un pietruş care a fost inelat în luna august a anului 2022 în Delta Dunării a fost fotografiat în Peninsula Luderitz din Namibia, în a doua jumătate a lunii decembrie, anunță reprezentanții Observatorului din Agigea.
În cadrul expediției desfășurate în vara anului trecut în zona Sacalin, Delta Dunării, de către echipa stațiunii de inelare Agigea Bird Observatory, au fost inelate și câteva exemplare de pietruș (Arenaria interpres), păsări limicole care își caută hrana întorcând cu ciocul diverse materiale de pe malul apei (de unde și numele în engleză de turnstone - „întoarce piatra”).
„Zilele trecute am primit excelenta veste că un exemplar de pietruș inelat de noi în data de 31.08.2022 a fost fotografiat în sudul Africii, în Peninsula Luderitz din Namibia, în data de 17.12.2022. Astfel, pasărea a străbătut nu mai puțin de 8042 de km în 108 de zile, reprezentând cea mai lungă distanță cunoscută până acum, ce a fost străbătută de o pasăre inelată de echipa de la Agigea Bird Observatory!”, au transmis reprezentanții echipei de la Agigea.
Foto: Facebook / Agigea Bird Observatory
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.