Național Din Arad Social Ultima oră
Pompierii arădeni au salvat peste 200 de oi, cu bărcile, de pe un teren inundat
Pompierii arădeni au salvat peste 200 de oi, cu bărcile, de pe un teren inundat
21/01/2023 ⋅ 0 comentarii

După mai bine de zece ore de intervenție cu bărcile, pompierii arădeni au reușit să salveze peste 200 de oi blocate de vineri seară pe un teren inundat de Crișul Alb, în apropiere de Sebiș.

„După mai bine de 10 ore de muncă susţinută a pompierilor militari arădeni, intervenţia fiind îngreunată de condiţiile meteorologice nefavorabile, aceştia au evacuat în siguranţă 212 oi. Misiunea s-a încheiat cu succes în această dimineaţă, la ora 05.45”, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

Oile au rămas blocate pe un teren viran inundat din apropierea oraşului Sebiş, iar pentru evacuarea animalelor a fost necesară traversarea unui teren inundat, unde apa avea adâncimea de aproximativ 1,5 metri, fiind folosite bărci.


Foto: Agerpres


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.