Național Cultură Ultima oră
Irina Margareta Nistor, Eugenia Vodă și Puiu Manu, printre personalitățile decorate de Ziua Culturii Naționale 2023
Irina Margareta Nistor, Eugenia Vodă și Puiu Manu, printre personalitățile decorate de Ziua Culturii Naționale 2023
14/01/2023 ⋅ 0 comentarii

Vineri, 13 ianuarie, președintele României a semnat o serie de decrete de decorare a unor personalități și instituții de cultură cu prilejul Zilei Culturii Naționale, în semn de prețuire a activității depuse și a impactului major avut în spațiul cultural din țară și de peste hotare. Printre personalitățile decorate s-au numărat și Irina Margareta Nistor, Eugenia Vodă și Puiu Manu. 

„Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, v-am conferit înalte distincții ale statului român pentru îndelungata dumneavoastră carieră de profesioniști, prin care ați adus aproape de tineri educația, filmul, literatura, istoria, științele, patrimoniul cultural, printr-o excelentă comunicare a culturii către publicul larg”, a declarat președintele României, Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a conferit:

Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, Categoria D – „Arta Spectacolului”, Teatrului Național „Radu Stanca”, Sibiu;

Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara și Teatrului Național „Târgu Mureș” – Compania Liviu Rebreanu;

Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria E – „Patrimoniul cultural național”, Muzeului Național Peleș;

Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria F – „Promovarea culturii”, Filarmonicii „Moldova” Iași.

Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria B – „Muzica”, doamnei Marinescu Axia Ioana Cora, pianistă;

Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria C – „Artele plastice”, domnului Manu Puiu, artist plastic;

Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria F – „Promovarea culturii”, doamnei Nistor Irina-Margareta, critic de film, prezentator de televiziune, și doamnei Zaharia Florica, doctor în arte vizuale, fondator al Muzeului Textilelor (comuna Băița, județul Hunedoara).

Totodată, „în semn de înaltă apreciere pentru meritele importante de care au dat dovadă în activitatea de promovare a valorilor și personalităților culturii naționale, atât în țară, cât și peste hotare”, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler doamnei Vodă Eugenia, critic de film și realizator de televiziune, și domnului Prunner Iosif Ion, dirijorul Corului Filarmonicii „George Enescu”, potrivit presidency.ro.

În semn de înaltă apreciere pentru deosebita activitate de promovare în societate, pe plan național și internațional, a valorilor și personalităților culturii, pentru susținerea prin intermediul produselor filatelice a valorilor democrației, și pentru sprijinul specific dat creației, inovației și tehnologiei în artele vizuale și decorative, Președintele României a conferit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer doamnei Popescu Cristina, director general al „Romfilatelia”.


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.