Național Ultima oră
Gest de recunoștință, în prag de sărbători. Mai mulți Veterani de război au primit „Ranița cu merinde”
Gest de recunoștință, în prag de sărbători. Mai mulți Veterani de război au primit „Ranița cu merinde”
29/12/2022 ⋅ 0 comentarii

Recunoștința și neuitarea sunt atât de frumoase! Mai mulți Veterani de război brăileni au fost vizitați în perioada sărbătorilor, de militari ai unităților militare din garnizoana Brăila și de membri ai Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala „General Stan Poetaș”.

Recunoștința și neuitarea, așezate în cadrul campaniei „Ranița cu merinde”, a însemnat mai mult decât produsele dăruite. Asta pentru că vizitatorii s-au îngrijit ca întâlnirea să fie una de suflet, care să povestească despre dragoste, respect și căldură sufletească. 

Acțiunea „Ranița cu merinde” a ajuns la a V-a ediție și se adresează celor care au luptat cu dârzenie și devotament în conflagrația mondială. Ranița nu a fost aleasă întâmplător, aceasta vrea să evoce ,,sacul cu merinde” pe care îl purtau ostașii pe front. 

„Se cuvine să le urăm tuturor veteranilor multă sănătate, putere și sărbători fericite!”, au transmis reprezentanții Armatei României. 


Foto: Armata României


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.