Academicienii Răzvan Theodorescu şi Bogdan Simionescu protestează împotriva "iminentei demolări" a bustului lui Mircea Vulcănescu.
"În mediile informate ale Capitalei circulă vestea despre pregătirea de către autorităţile locale a iminentei demolări a monumentului lui Mircea Vulcănescu. Dacă zvonul se adevereşte, asistăm la o nouă acţiune talibană împotriva culturii româneşti. Mircea Vulcănescu nu rămâne în istoria noastră ca un efemer subsecretar de stat într-un guvern antonescian, ci ca un eminent gânditor, sociolog şi economist interbelic, mort în temniţele comuniste. Protestăm împotriva acestei acţiuni inculte şi atragem atenţia opiniei publice că această măsură stalinistă de 'damnatio memoriae' prejudiciază grav locul bunei noastre aşezări europene", se arată în protestul transmis Agerpres de acad. Răzvan Theodorescu şi acad. Bogdan Simionescu.
Potrivit informaţiilor apărute în presă, bustul lui Mircea Vulcănescu din Parcul Sf. Ştefan ar urma să fie demolat.
Bustul care se află în parcul de vizavi de Biserica Sf. Ștefan din Sectorul 2 avea cerere de înlăturare încă din 2014, însă Consiliul Local de la acea vreme a respins cererea Institutului Elie Wiesel.
Propunerea de demolare a bustului ar urma să fie votată în ședința de consiliu a Sectorului 2 din 28 decembrie, proiectul aflându-se află pe ordinea de zi. Inițiativa de îndepărtare a monumentului aparține consilierului local PNL Sorin Feroiu.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.