Național Diverse
S-a deschis al 16-lea Hotel de Gheață
S-a deschis al 16-lea Hotel de Gheață
23/12/2022 ⋅ 0 comentarii

La peste 2000 de m altitudine, s-a deschis al 16-lea Hotel de Gheață în Munții Făgăraș. Cele 10 camere, construite în totalitate din blocuri de gheaţă, oferă tot confortul la o temperatură sub zero grade Celsius, aşadar nu sunt recomandate friguroşilor.

Construirea hotelului  a durat o lună- s-a lucrat zi și noapte, iar constructorii au fost mereu în căutarea de soluţii cât mai potrivite pentru a învinge capriciile vremii. Zăpada adunată din căldarea lacului Bâlea a fost „liantul" construcției, iar cărămizile din gheaţă au fost tăiate din calota lacului glaciar. Paturile, noptierele, fotolii, mesele şi scaune, toate sunt tot din gheaţă.

„Nu este chiar atât de frig pe cât v-aţi aştepta. Temperatura este aproximativ minus un grad în interior. Aşa că o dată urcat în pat, în sacul de dormit, poţi dormi liniştit”, a spus James Chisnall, reprezentant al agenţiei de turism din Marea Britanie.


Sursa: știri.tvr.ro

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.