Din Arad Ultima oră
Un pompier aflat în timpul liber a salvat de la incendiu o casă din Moneasa
Un pompier aflat în timpul liber a salvat de la incendiu o casă din Moneasa
19/12/2022 ⋅ 0 comentarii

Pompierii militari ai Detașamentului Sebiș au fost solicitați să intervină duminică seara, pentru stingerea a două incendii din localitățile Vârfurile și Moneasa. 

Ambele incendii s-au manifestat la nivelul coșurilor de evacuare a fumului, iar intervenția promptă a pompierilor a făcut că acestea să nu se extindă la acoperișurile caselor. 

Incendiul din localitatea Moneasa a fost anunțat de către voluntarul ISU Arad, Sebastian Soos, care, aflându-se în trecere prin localitate a observat scântei ieșind din coșul de fum al unei case. Fără să stea pe gânduri a anunțat proprietarii casei, iar apoi a sunat la 112.

 În cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Sebiș a ajuns la fața locului, lichidând incendiul fără ca flăcările să se extindă la acoperișul casei. Mai mult, Sebastian a luat casca pe care o poartă mereu cu el în mașină și a participat la acțiunea de stingere a incendiului, ajutându-i pe pompieri. 

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Vasile Goldiș” al județului Arad îl felicită pe această cale pe Sebastian pentru spiritul de observație și pentru modul în care a acționat.


Foto: ISU Arad

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.