Moș Crăciun, darnic și bun, a ajuns și la cei 90 de copii care au participat la Serbarea de Crăciun de la Fundația lui Mihai Neșu.
„A fost o seară minunată, cu multe emoții, zâmbete, chiar și plânsete, colinde, portocale, gustări delicioase, Moș Crăciun și o muuuulțime de cadouri! Copiii au fost minunați, ca niște bomboane proaspăt zarite intr-o cutie, eleganți si veseli.”, au transmis reprezentanții Fundației Mihai Neșu.
Toți cei 90 de copii care au scris Moșului au primit exact ce și-au dorit, prin bunăvoința prietenilor Fundației conduse de Mihai Neșu.
„Îi mulțumim Moșului care vine la noi de când avem fundația și a rezistat eroic avalanșei de copii, Doamnei Crăciunițe Cristina Păun pentru finanțarea oferită moșului și în acest an, ca el să aducă daruri exact după scrisorile copiilor pentru toți cei 90 de copii! Mulțumim întregii echipe a restaurantului pentru ospitalitate si căldură, prietenei noastre care ne-a ajutat cu decorul și tuturor celor implicați în organizarea serbării, în special spiridușilor care l-au ajutat pe Mos Crăciun la cadouri. Speram sa va bucurati si voi de uimirea si veselia copiilor și va mulțumim ca ne sunteți alături!”, au mai transmis reprezentații Mihai Neșu Foundation.
De 1 decembrie, Fundația a împlinit 3 ani de la lansarea campaniei ”Cred în minuni”, pentru construirea Complexului de recuperare caritabil pentru copii și tineri cu dizabilități Sf Nectarie, însă încă este nevoie de ajutor pentru finalizare.
„Ne-am fi dorit să terminăm anul acesta, dar mai e nevoie de câteva luni de muncă dar și de sprijin financiar.
Rugăm firmele care se pregătesc să facă bilanțul să ne direcționeze 20% din impozitul pe profit sa putem finaliza proiectul cat mai repede.”, este rugămintea lui Mihai Neșu.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.