Național Cultură Comunicate de Presă Ultima oră Externe
Mircea Cărtărescu va primi Premiul pentru Literatură în Limbi Romanice 2022, în deschiderea Târgului Internațional de Carte de la Guadalajara
Mircea Cărtărescu va primi Premiul pentru Literatură în Limbi Romanice 2022,  în deschiderea Târgului Internațional de Carte de la Guadalajara
24/11/2022 ⋅ 0 comentarii

În deschiderea celei de-a 36-a ediții a Târgului Internațional de Carte de la Guadalajara, sâmbătă, 26 noiembrie, scriitorului român Mircea Cărtărescu îi va fi decernat Premiul pentru Literatură în Limbi Romanice 2022, cea mai importantă distincție a acestui eveniment literar și editorial de anvergură, la care participă autori de pe toate continentele și din diferite limbi.

Premiul pentru Literatură în Limbi Romanice 2022, decernat lui Mircea Cărtărescu

Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 11.00, în Auditoriul Juan Rulfo de la Expo Guadalajara, cu ocazia inaugurării Târgului Internațional de Carte, va fi decernat Premiul pentru Literatură în Limbi Romanice 2022, câștigat de scriitorul român Mircea Cărtărescu „pentru proza sa debordantă și plină de imaginație, care îmbină elemente fantastice și realiste cu ficțiuni speculative și care investighează construcția identitară a unui spațiu periferic al peisajului european”.

Premiul a fost anunțat pe 5 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Guadalajara. Juriul acestei ediții a premiului a fost format din Lorena Amaro Castro (Chile), Marco Belpoliti (Italia), Javier Guerrero (Venezuela), Maria Eunice Moreira (Brazilia), Oana Sabo (România), Antonio Sáez Delgado (Spania) și Laura Scarabelli (Italia).

Unul dintre cele mai valoroase premii din perspectiva vizibilității pe care o oferă operei autorului premiat, Premiul pentru Literatură în Limbi Romanice este decernat autorilor de opere literare de orice gen, indiferent de naționalitate, care folosesc ca mijloc de exprimare una dintre următoarele limbi romanice: spaniolă, catalană, galițiană, franceză, italiană, română sau portugheză. Unicul scriitor român căruia i-a mai fost decernat Premiul FIL este Norman Manea, la ediția din 2016 a Târgului Internațional de Carte de la Guadalajara.

Mircea Cărtărescu a participat pentru prima dată la Târgul Internațional de Carte de la Guadalajara în 2017, la invitația Institutului Cultural Român, ocazie cu care a prezentat publicului ediția în limba spaniolă a volumului „Solenoid”.


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.