Național Ultima oră
Simona Radiș, desemnată Sportivul anului 2022 în canotajul românesc
Simona Radiș, desemnată Sportivul anului 2022 în canotajul românesc
23/11/2022 ⋅ 0 comentarii

Simona Radiș, dublă campioană europeană şi mondială la dublu vâsle şi 8+1 în 2022, a primit titlul de "Sportivul anului" în canotajul românesc în cadrul galei organizate, luni, de Federaţia Română de Canotaj.

„Când am venit spre această gală nu mă aşteptam să vin singură aici şi să primesc acest premiu minunat, pentru că de obicei sunt alături de Ancuţa (n.r. - Ancuţa Bodnar, colega din barca de dublu vâsle). Lucrul care m-a făcut pe mine să mă maturizez anul acesta a fost faptul că imprevizibilul poate să te facă mai puternic. La Mondiale, după ce am concurat la dublu, am rugat-o pe Ancuţa să se roage pentru mine să am putere să mai fac o cursă bună şi la 8+1. Iar când am terminat toată lumea mi-a spus că Ancuţa a trăit cursa cu sufletul alături de mine. A fost ca şi cum ea a tras alături de noi. Deci în barca de 8+1 nu au fost doar 8 şi cârmaciul, ci 9 plus cârmaciul. Mulţumesc pentru acest premiu şi sper să ne revedem la cât mai multe astfel de momente, fericiţi şi privind spre viitor", a afirmat Radiş, potrivit Agerpres.

Campioana mondială şi europeană speră ca împreună cu Ancuţa Bodnar să câştige titlul de "Echipajul feminin al anului 2022", oferit în decembrie de Federaţia Internaţională de Canotaj.

„Ne bucură mult nominalizarea, acum aşteptăm rezultatul final care va fi anunţat pe 4 decembrie. Atunci vom vedea cine va câştiga. Însă noi avem încredere şi sperăm că au avut şi cei care au votat, pentru că ne dorim marele premiu”, a explicat ea.

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.