Din Arad Cultură Ultima oră
Filmul-omagiu adus de regizorul Giuseppe Tornatore lui Ennio Morricone, la Cinematograful Arta
Filmul-omagiu adus de regizorul Giuseppe Tornatore lui Ennio Morricone, la Cinematograful Arta
23/11/2022 ⋅ 0 comentarii

„Ennio”, un film-omagiu adus de regizorul Giuseppe Tornatore lui Ennio Morricone, unul dintre cei mai importanţi muzicieni ai secolului al XX-lea, de două ori câştigător al Premiului Oscar, autor a peste 500 de coloane sonore, reformator al muzicii pop italiene din anii 60-70 dar şi autorul unor lucrări clasice remarcabile, va rula pe marele ecran de la Cinematograful „Arta“.

Filmul este o colecţie de poveşti spuse de prieteni şi colegi celebri şi imagini de arhivă nemaivăzute până acum, înfăţişând locuri şi întâmplări care au avut loc de-a lungul unei cariere care s-a întins peste 70 de ani. Dar mai ales este povestea lui Ennio Morricone despre sine, o relatare vie şi fascinantă a maestrului însuşi, realizată sub forma unui interviu cu puţin timp înainte ca acesta să moară.

În cei cinci ani de filmări pentru filmul „Ennio”, regizorul Giuseppe Tornatore a călătorit peste tot în lume pentru a intervieva peste şaptezeci de regizori şi muzicieni renumiţi, de la Wong Kar Wai, Bernardo Bertolucci, Quentin Tarantino, Clint Eastwood, la Oliver Stone, John Williams, Hans Zimmer, Bruce Springsteen. 

Aceste discuţii sunt intercalate cu momente din viaţa privată a lui Morricone, înregistrări din concertele susţinute în timpul turneelor mondiale, clipuri din filmele clasice la care a lucrat.

Proiecțiile de filme de la Cinematograful „Arta“ sunt organizate de Centrul Municipal de Cultură Arad.

Filmul va putea fi văzut VINERI, 25 NOIEMBRIE 2022, de la ora 19.00 iar accesul va fi gratuit.


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.