O incursiune în istoria industrială a Banatului de Munte din ultimele trei secole poate fi urmărită într-o expoziţie foto-document itinerantă, intitulată "Oţel incandescent şi coşuri fumegânde. 300 de ani de istorie industrială în Banatul de Munte", care a fost vernisată marţi, la Muzeul Naţional al Banatului (MNB) din Timişoara.
Expoziţia prezintă istoria industriei zonei, dar şi tradiţia şi cultura multietnică a acestei regiuni, imaginile inedite redând evoluţia centrelor urbane metalurgice din Caraş-Severin, Reşiţa devenind cel mai cunoscut dintre ele, atât din punct de vedere al produselor fabricate, cât şi al intensităţii vieţii industriale. Patrimoniul industrial şi tehnic al Banatului Montan este unul mai puţin cunoscut publicului şi de aceea expoziţia reprezintă o şansă unică de cunoaştere a acestuia, sub toate aspectele evoluţiei sale, arată Muzeul Naţional al Banatului, printr-un comunicat.
Vernisajul a avut loc în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia, de la ora 17,00, iar prezentarea expoziţiei a fost realizată de dr. Dacian Rancu, manager al Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş.
Expoziţia este promovată de către Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, susţinut de către Consiliul Judeţean Caraş-Severin, şi este organizată de către Muzeul Central al Şvabilor Dunăreni din Ulm, Germania.
Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.