Național Ultima oră
În decurs de o lună, Medeea Zafiris a devenit campioană mondială și europeană la karate
În decurs de o lună, Medeea Zafiris a devenit campioană mondială și europeană la karate
11/11/2022 ⋅ 0 comentarii

 Medeea Zafiris, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza, a făcut parte din lotul de karate care a clasat România pe primul loc la Campionatul European de Karate WUKF, desfășurat în Italia, la Florența.

Prestația ei a fost una deosebită, reușind să devină campioană europeană cu echipa. „A fost un campionat foarte bun, mi-am împins limitele și am reușit să obțin titlul de campioană europeană cu echipa, dar și alte trei medalii de bronz la individual”, a transmis performera pentru Colegiul Militar de la Breaza. 

Perseverentă, conștiincioasă și ambițioasă

 „A învățat de mică că prin foarte multă muncă poate să ajungă acolo unde își dorește. Perseverentă, conștiincioasă și ambițioasă, Medeea este un exemplu pentru noi toți. Este recunoscută la nivelul colegiului atât pentru palmaresul impresionant pe care îl are în sport, dar și pentru comportamentul exemplar și spiritul de echipă  de care dă  dovadă în toate activitățile la care participă.”,  au spus reprezentanții cantemiriștilor.

De curând, prin ordin al comandantului colegiului, la propunerea Consiliului Profesoral al școlii, a fost înaintată în gradul de elev caporal pentru parcursul de excepție în domeniul sportului. 

În decurs de o lună, Medeea a devenit campioană mondială și europeană la karate.

Pregătită de către sensei Aurelian Nicolae, de la vârsta de 5 ani, Medeea reușește să ducă sportul la nivel de artă, să obțină performanțe incredibile datorită dăruirii și ambiției, a nivelului de pregătire la care a ajuns în urma sutelor de ore de antrenament.


Foto: Denis Popovici

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.