Național Din Arad Învățământ Ultima oră
Cum de sunt atât de multe accidente rutiere? Copiii de la Școala „Episcop Ioan Mețianu” au întrebat, un comisar le-a explicat
Cum de sunt atât de multe accidente rutiere? Copiii de la Școala „Episcop Ioan Mețianu” au întrebat, un comisar le-a explicat
02/11/2022 ⋅ 0 comentarii

Au nevoie copiii de educație rutieră? În contextul în care nu este zi să nu auzim de accidente, ba chiar să vedem pietoni mult prea grăbiți pentru a mai face câțiva pași până la trecerile destinate lor pentru a traversa strada în siguranță, mulți dintre ei chiar cu copii de câțiva anișori de mână, răspunsul nu poate fi decât DA!

Tocmai de aceea, pentru a-i învăța pe cei mai tineri pietoni de astăzi cum să fie responsabili față de propria viață, doamnele învățătoare Alina Năsui și Bianca Pele, de la cea mai tânără școală din Arad, Școala „Episcop Ioan Mețianu”, l-au invitat pe domnul comisar Meszar Răzvan pentru a le explica ce înseamnă să fii un pieton responsabil.

Ajuns astăzi, 2 noiembrie, în fața micuților de la Școala „Episcop Ioan Mețianu”, domnul comisar de la Poliția Rutieră Arad le-a prezentat reguli elementare de circulație și le-a dăruit reviste despre educația rutieră. 

Desigur, în fața curiozității copiilor lucrurile nu sunt niciodată simple. Pentru că ei nu numai răspund întrebărilor ci își și exprimă cu dezinvoltură curiozitățile, așa că, printre multe altele, domnul comisar a trebuit să le explice și chiar să le deseneze pe tabla interactivă cum să circule pe o stradă fără trotuar sau să răspundă celei mai ”grele” întrebări: „Cum de sunt atât de multe accidente rutiere?”.

Întrebate cum au răspuns copiii acestei activități, răspunsul doamnelor învățătoare a fost cât se poate de răspicat: cu entuziasm!

„Încurajăm astfel de activități despre educația rutieră, deoarece trebuie să îi învățăm pe copii să fie responsabili în trafic. Cunoștințele ne pot salva viața tuturor, viața fiind cel mai de preț bun al tuturor”, au spus doamnele.

Activitatea de astăzi face parte din proiectul de parteneriat „Educație și circulație” realizat de dascălii Școlii „Episcop Ioan Mețianu” și Biroul Rutier Arad. 

Chiar așa: „Cum de sunt atât de multe accidente rutiere?”. Să fi uitat oare, noi, cei mari, lecția responsabilității fața de propria viață sau a celorlalți?


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.