Național Cultură Ultima oră
Muzeul Național Cotroceni expune un set de chibrituri din Anul Încoronării de la Alba Iulia
Muzeul Național Cotroceni expune un set de chibrituri din Anul Încoronării de la Alba Iulia
02/11/2022 ⋅ 0 comentarii

În luna noiembrie, „Obiectul lunii” de la Muzeul Național Cotroceni este reprezentat de un set de chibrituri din 1922, realizat la fabrica Filaret.

Chibriturile au fost create pentru a promova unul dintre cele mai importante evenimente din istoria țării, Încoronarea regelui Ferdinand și a reginei Maria, la Alba Iulia, la data de 15 octombrie 1922. 

Portretele celor doi regi, monogramele Mariei și ale lui Ferdinand, dar și Stema Regatului României sunt câteva dintre elementele care se regăsesc pe cutii, alături de simboluri relevante pentru istoria comună a provinciilor românești.

Setul de chibrituri este expus în cadrul expoziției „Serbările Încoronării”, din Spațiile Medievale ale Muzeului Național Cotroceni.

Expoziția este deschisă publicului până pe 26 februarie 2023 și poate fi vizitată de marți până duminică, în intervalul orar 9.00-17.00, doar în baza unei programări prealabile la:

  • vizitare@muzeulcotroceni.ro
  • 021.317.31.07 / 0725.518.381


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.